Federaţia Internaţională de Fotbal îi va acorda căpitanului echipei AC Milan, fundaşul Paolo Maldini, Ordinul de Merit FIFA, distincţie cu care sunt recompensate personalităţile care au contribuit într-o manieră semnificativă la promovarea fotbalului.
Maldini va fi al doilea jucător italian care intră în posesia acestei distincţii, după fostul portar Dino Zoff. Căpitanul milanezilor va intra, astfel, în clubul select din care mai fac parte foste glorii ale fotbalului mondial, precum brazilianul Pele şi germanul Franz Beckenbauer. FIFA a acordat, însă, Ordinul de Merit şi unor personalităţi din afara fotbalului, între care fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela sau fostul secretar de stat american Henry Kissinger.
În vârstă de 39 de ani, Paolo Maldini a evoluat întreaga sa carieră la AC Milan, club cu care a cucerit şapte titluri de campion al Italiei, o Cupă a Italiei, cinci Supercupe ale Italiei, cinci trofee ale Ligii Campionilor, cinci Supercupe ale Europei şi trei Cupe Mondiale ale cluburilor. El este, totodată, jucătorul cu cele mai multe meciuri disputate în tricoul lui AC Milan şi al naţionalei Italiei, mulţi specialişti considerându-l cel mai bun fundaş din istoria sportului-rege.