Șeicul Salman bin Ebrahim al Khalifa din Bahrain a calificat, marți, drept "minciuni murdare" acuzațiile referitoare la atingerea Drepturilor omului din jurul campaniei sale prezidențiale pentru Federația Internațională de Fotbal (FIFA).
"Sunt acuzații false, minciuni murdare care sunt repetate în continuare", a declarat pentru postul britanic de televiziune BBC președintele Confederației asiatice (AFC), care face obiectul unor atacuri din partea organizațiilor de apărare a Drepturilor omului pentru presupusul său rol în reprimarea mișcării democratice din 2011 din Bahrain.
"Eu nu pot să dezmint ceva ce nu am făcut", a adăugat acest membru al familiei regale din Bahrain, care a anunțat, luni, candidatura la succesiunea lui Joseph Blatter la conducerea FIFA.
"Asemenea acuzații nu sunt doar păguboase, ele sunt chiar nocive. Există unii oameni care au un plan în mintea lor", a adăugat șeicul fără alte precizări.
Șeicul Salman, în vârstă de 49 de ani, era președintele Bahrainului în 2011 atunci când au fost uciși oameni în reprimarea manifestațiilor opoziției, care cerea reforme politice. Organizațiile de apărare a Drepturilor omului îl acuză că a ajutat la identificarea sportivilor implicați în acele manifestații.
Susținut de Confederația asiatică, șeicul Salman pare să fie unul dintre cei mai bine plasați candidați pentru înlocuirea lui Blatter cu ocazia alegerilor din 26 februarie.