Echipa AC Milan s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Italiei la fotbal, învingând cu scorul de 2-0 formația Sampdoria Genova, în ultimul meci din faza optimilor de finală ale competiției, disputată joi seara la Genova.
Gruparea "rossonera" a marcat ambele goluri în repriza secundă, prin francezul M'Baye Niang (min.50) și columbianul Carlos Bacca (min.90).
Genovezii au evoluat în 10 jucători din minutul 63, după eliminarea bosniacului Ervin Zukanovic, pentru proteste, după ce arbitrul îi arătase un cartonaș galben.
Celelalte meciuri din optimile de finală ale Cupei Italiei s-au încheiat cu următoarele rezultate:
marți
Inter Milano - Cagliari (D2) 3-0
Genoa - Alessandria (D3) 1-2 după prelungiri
miercuri
Juventus Torino - Torino FC 4-0
SSC Napoli - Hellas Verona 3-0
Fiorentina - Carpi 0-1
AS Roma - Spezia (D2) 2-4 la loviturile de departajare (0-0 după prelungiri)
joi
Lazio Roma - Udinese 2-1
Fundașul român Ștefan Radu a fost integralist la Lazio.
În sferturile de finală, programate în luna ianuarie, vor avea loc partidele:
Lazio - Juventus
Inter Milano - Napoli
Spezia - Alessandria
AC Milan - Carpi