Echipa Internazionale Milano s-a calificat în semifinalele Cupei Italiei la fotbal, după ce a reușit să învingă în deplasare, cu scorul de 2-0, formația SSC Napoli, liderul din Serie A, într-o partidă disputată marți seara.
Gruparea "nerazzurra", care traversează o perioadă mai puțin fastă în campionat, unde a obținut doar un punct în ultimele două etape, a reușit să se impună în meciul de pe stadionul San Paulo prin golurile muntenegreanului Stevan Jovetić (minutul 74) și sârbului Adem Ljajić (minutul 90+2), într-un moment în care Napoli evolua în 10 jucători, după eliminarea lui Dries Mertens.
În penultimul act al competiției, Inter o va întâlni pe învingătoarea partidei dintre Lazio Roma, echipa fundașului român Ștefan Radu, și Juventus Torino, campioana en titre a Italiei.
În cealaltă semifinală, AC Milan va avea ca adversară formația de liga a treia Alessandria, marea surpriză a actualei ediții din Coppa Italia.
Rezultate înregistrate în sferturile de finală:
AC Milan - Carpi FC 2-1
Au marcat: Carlos Bacca 14, M'Baye Niang 29, respectiv Matteo Mancosu 50.
Spezia Calcio (D2) - Alessandria Calcio (D3) 1-2
Au marcat: Emanuele Calaio 20 - penalty, respectiv Riccardo Bocalon 83, 90+2.
SSC Napoli - Internazionale Milano 0-2
Au marcat: Stevan Jovetić 74, Adem Ljajić 90+2
Miercuri
Lazio Roma - Juventus Torino
Semifinalele Cupei Italiei se vor disputa tur-retur, pe 27 ianuarie și 3 martie.