Adrian Mutu va disputa duminică partida cu numărul 200 în Serie A, în care Fiorentina va întâlni pe AS Roma, echipă care a vrut să-l cumpere pe atacantul român în vara acestui an.
Adrian Mutu, supranumit de suporterii italieni "Il Fenomeno", a marcat în cele 199 de meciuri jucate în prima ligă italiană 78 de goluri, evoluând de-a lungul timpului la cinci formaţii din Serie A: Inter Milano, Verona, Parma, Juventus şi Fiorentina.
Mutu a reuşit 37 de goluri pentru Fiorentina, la care a disputat 68 de partide din 2006 şi până acum, după ce a fost cumpărat de la Juventus în schimbul a 8 milioane de euro.