Vedeta milaneză, Ronaldo, poate să se refacă miraculos după groaznica sa accidentare şi se poate întoarce la timp la începutul sezonului viitor..
După accidentarea la genunchi din meciul cu Livorno, din februarie, cariera brazilianului a intrat sub un semn mare de îndoială. O dată cu operaţia realizată cu succes la Paris, s-a estimat că va putea reveni în cel puţin nou luni, cel mai sigur în 2009.
Totuşi tratamentul lui Ronaldo a mers mai bine decât se aşteptau doctorii şi conform programului de recuperare, e de aşteptat ca el să revină în septembrie şi să fie deja pregătit pentru sezonul viitor. "Reabilitarea sa merge foarte bine şi credem că va sta doar şapte luni", a declarat doctorul clubului, Pierre Meersseman la Radio Kiss Kiss.
Contractul lui Ronaldo pe San Siro va expira la finalui sezonului, dar este foarte sigur că va cere o prelungire a contractului în lunile care urmează.
Sebastian Răducu (Constanţa)