Markus Weinzierl, care a ocupat banca tehnică a echipei FC Augsburg, a fost numit în funcția de antrenor al formației Schalke 04, cu care a semnat un contract pe trei ani, a anunțat, joi, clubul german de fotbal.
"Vrem să avem un nou start la Schalke, iar Markus este cea mai bună persoană la acest moment", a anunțat managerul clubului, Christian Heidel.
"Este un antrenor care poate da o nouă orientare tactică unei echipe", a mai spus el.
În vârstă de 41 de ani, Weinzierl a semnat un contract pe trei ani, valabil până la finele lunii iunie 2019, cu clubul din Gelsenkirchen.
André Breitenreiter anunțase la jumătatea lunii mai că nu mai este antrenorul lui Schalke din sezonul următor. Breintenreiter (42 ani) a preluat banca tehnică a lui Schalke în iunie 2015.