Reprezentativa Cehiei a fost învinsă, duminică, de Coreea de Sud, scor 2-1, într-un meci amical, ultimul dinaintea participării la
Campionatul European din Franţa.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Bit-Garam Yoon (26) şi Hyun-Jun Suk (41).
Pentru Cehia a înscris Marek Suchy, în minutul 46.
Echipa cehă a jucat în inferioritate numerică din minutul 60, când a fost eliminat Theodor Gebre Selassie.
Cehia va juca la Campionatul European în
grupa D, cu Spania, Turcia şi Croaţia. Cehii au programat primul meci din grupă în 13 iunie, cu echipa Spaniei, la Toulouse.