Portarul echipei Juventus Torino, Gianluigi Buffon, absent din teren de la începutul lunii octombrie, din cauza unei accidentări la coapsa dreaptă, va reveni în competiţie marţi, cu ocazia meciului amical pe care Juve îl va disputa cu AS Monaco la Messina, în Sicilia.
Campionul mondial, care nu a mai jucat din 5 octombrie, a fost convocat luni pentru această partidă de către antrenorul Claudio Ranieri.
Din cauza acestei accidentări, Buffon nu a jucat decât în 7 meciuri de la începutul sezonului (4 în Serie A şi 4 în Liga Campionilor). În perioada cât a lipsit, el a fost înlocuit în poarta torineză de austriacul Alex Manninger (14 meciuri în Serie a şi 5 în Liga Campionilor)
Pe lângă Buffon, vor mai reveni după accidentări alţi doi jucători, mijlocaşul danez Christian Poulsen şi fundaşul bosniac Hassan Salihamidzic, ambii accidentaţi în toamnă.
Despre ceilalţi convalescenţi, mijlocaşii Maurio Camoranesi şi Tiago sunt pe cale de vindecare, potrivit clubului torinez, în timp ce atacantul francez David Trezeguet, care a fost operat la ambii genunchi la sfârşitul lunii septembrie, a reluat duminică antrenamentul cu mingea.
Juventus va relua competiţia duminică, zi în care va juca împotriva echipei Senna în etapa a 18-a a Campionatului.