Lukas Podolski va juca miercuri ultimul meci în tricoul naționalei Germaniei, de la ora 21.45, cu ocazia amicalului împotriva Angliei. El nu a mai fost convocat din vara anului 2016, de pe 15 august, când și-a anunțat retragerea, însă a fost chemat acum la lot pentru a-i saluta pe suporteri. Podolski (31 de ani) a bifat cu această ocazie a 130-a selecție la națională, pentru care a înscris 48 de goluri. Este al treilea cel mai bun marcator din istoria naționalei Germaniei, după Miroslav Klose (137) și Lothar Lothar Matthaüs (150). Podolski l-a depășit chiar și pe Gerd Müller.
Selecționerul Poloniei nu l-a dorit
În anul 2003, Podolski a avut un debut fulinant la FC Köln. La numai 18 ani, el a reușit să marcheze 10 goluri în 19 apariții în tricoul ”alb-roșilor”. Nu se mai întâmplase niciodată în istoria Bundesligii ca un jucător de vârsta lui să aibă o asemenea eficiență. Köln a retrogradat însă la finalul sezonului, în ciuda prestațiilor bune ale lui Podolski. Jucătorul, născut în Polonia, putea ajunge la echipa națională a acestei țări. Presa poloneză a început să pună presiune pe selecționerul de atunci, Paweł Janas, căruia i-a fost semnalat faptul că un tânăr atacant are evoluții deosebite în prima ligă germană. Răspunsul acestuia a fost următorul: ”Avem jucători mai buni ca el în atac în acest moment”.
Lukas Podolski a debutat în naționala Germaniei în anul 2004, sub comanda lui Rudi Völler.
RomanianSoccer