Internaţionalul ivorian al echipei germane de fotbal Werder Bremen, Boubacar Sanogo, a fost împrumutat până la sfârşitul sezonului la 1899 Hoffenheim, pentru a-l înlocui pe atacantul bosniac Vedad Ibisevic, accidentat de pe 15 ianuarie, a anunţat liderul campionatului german.
1899 Hoffenheim, nou promovată, dar şi campioană de toamnă, dispune, de asemenea, şi de o opţiune de cumpărare în timpul împrumutului. În vârstă de 26 de ani, Sanogo a mai jucat în Bundesliga la 1. FC Kaiserslautern şi Hamburger SV.