Christian Panucci, fundaşul echipei italiene de fotbal AS Roma, le-a cerut scuze suporterilor şi clubului pentru declaraţiile mai vechi, legate de dorinţa de a se transfera în această iarnă la altă formaţie, a anunţat cotidianul francez L'Equipe.
"
Le cer tuturor scuze publice", a spus internaţionalul italian (35 de ani), adăugând că voia să plece fiindcă era foarte enervat după un cartonaş roşu primit în meciul împotriva lui SSC Napoli. "
Sunt de opt ani la Roma şi vreau să port aceste culori cât mai mult cu putinţă", a afirmat Panucci.
Potrivit presei, în condiţiile în care coechipierii săi Marco Cassetti şi John Arne Riise vor lipsi mai multe luni din cauza unor accidentări, Panucci ar urma să evolueze mult mai des.