Clubul german de fotbal TSV München 1860, rivalul local al mult mai prestigiosului Bayern, se află în pragul unei noi crize financiare, după ce Liga Germană de Fotbal (DFL) nu a aprobat preluarea de către un investitor a unei părţi din capitalul clubului de liga a doua.
Grupul imobiliar Schwarzer era dispus să injecteze între 7 şi 9 milioane de euro pe an, în următoarele trei sezoane, pentru a prelua 25% din capitalul clubului.
TSV München 1860 se află pe locul 11 în liga a doua germană, la 10 puncte de locul 3, care i-ar permite accesul la barajul pentru promovare, împotriva locului 16 din prima ligă.
Clubul a câştigat un titlu de campioană, în 1966, şi două Cupe ale Germaniei, jucând de asemenea o finală de Cupa Cupelor, în 1965.
După ce a retrogradat din prima ligă, în 2004, TSV München 1860 se confruntă cu grave probleme financiare, datorate mai ales construcţiei stadionului "Allianz Arena", pe care îl împarte cu Bayern München. Pierderile anuale ale clubului se ridică la 3 milioane de euro.