Atacantul ucrainean Andrei Şevcenko, împrumutat în acest sezon de Chelsea Londra la AC Milan, speră să rămână la Milano şi în sezonul următor, în ciuda faptului că a jucat foarte puţin în actualul sezon.
"
Mă simt bine în acest moment", a explicat jucătorul, autorul unei pase decisive pentru Filippo Inzaghi, autorul celui de-al doilea gol în meciul câştigat cu Lecce (2-0), duminică, în etapa a 30-a a Campionatului italian de fotbal. Ucraineanul intrase în teren cu un sfert de oră mai devreme.
"
Vreau să continui pe acest drum şi să dau cât pot până la sfârşitul sezonului. Dorinţa mea este să rămân la Milan şi în sezonul următor. Dar încă nu a fost luată nicio decizie în legătură cu acest subiect", a adăugat Şevcenko.
După doi ani terni la Chelsea, starul ucrainean în vârstă de 32 ani a fost împrumutat pentru un sezon la AC Milan, club la care a strălucit între 1999 şi 2009 şi cu care a câştigat Liga Campionilor şi scudetto.
Însă, din cauza concurenţei mari din atactul milanezilor, cu Inzaghi, Pato, Kaka, Ronaldinho şi Borriello, Şevcenko nu a reuşit să se impună. Chiar dacă a jucat în 14 meciuri din Serie A, el nu evoluat din primul minut decât în două dintre ele şi nu a marcat niciun gol.