Clubul AC Milan a anunţat, marţi, rezilierea pe cale amiabilă a contractului cu Ferreira Emerson, ruptură luată la iniţiativa mijlocaşului brazilian de 33 de ani, care a invocat "motive personale".
Emerson, în vârstă de 33 de ani, a venit în august 2007 la AC Milan, însă nu a reuşit să se impună.
Cariera europeană a lui Emerson a fost extrem de marcată de antrenorul Fabio Capello, în prezent selecţioner al Angliei, care l-a adus la AS Roma în 2000, iar pe care l-a urmat apoi la Juventus Torino în 2004 şi la Real Madrid în 2006.