Atacantul argentinian Mauro Zarate a încheiat acordul cu formaţia italiană de fotbal Lazio Roma, unde urmează să joace până în 2014, declarând că este mulţumit de contractul care are şi o clauză de reziliere de 40 milioane de euro, precum şi un salariu de 2 milioane de euro net anual.
După semnarea contractului cu jucătorul, Lazio va trebui să se înţeleagă cu clubul Al Sadd, din Qatar, de la care romanii l-au împrumutat pe Zarate, presa italiană avansând suma de 18 milioane de euro drept principalul element de acord între cele două grupări.