Portarul reprezentativei de fotbal a Italiei, Gianluigi Buffon, a anunţat că va evolua şi în sezonul viitor pentru formaţia Juventus Torino, informează presa din Peninsulă.
"
Pot să confirm oficial că nu voi pleca de la Torino nici în sezonul viitor şi voi continua să fiu portarul lui Juventus. M-am întâlnit, în ultimele zile, cu cu responsabilii clubului, care mi-au spus tot ceea ce doream să ştiu despre viitorul lui Juve", a precizat Buffon pe site-ul său oficial.
În vârstă de 31 ani, Buffon evoluează la Juventus din 2001. El a reuşit să câştige două "scudetto", în 2002 şi 2003, cu gruparea torineză, disputând totodată şi o finală a Ligii Campionilor (în 2003).
Presa italiană anunţase că "Gigi" s-ar putea transfera la o altă echipă în această vară, din cauza incertitudinilor legate de planurile de viitor ale "Bătrânei Doamne", care ocupă în acest moment locul 3 în Serie A şi luptă pentru calificarea în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor.
"
Tot ce mai rămâne acum este să terminăm cât mai bine acest sezon", a adăugat Buffon, campion mondial cu "Squadra Azzurra" în 2006.