Mircea Lucescu este convins că formaţia pe care o pregăteşte, Şahtior Doneţk, este capabilă să învingă orice adversar, inclusiv pe Werder Bremen, în finala Cupei UEFA, programată pe 20 mai la Istanbul, pe stadionul "Şukru Saracoglu".
"
Cred că merităm să jucăm finala, după ce am eliminat echipe de calibrul unor ŢSKA Moscova, Tottenham, Marseille şi Dinamo Kiev. După asemenea rezultate, cred că putem învinge pe oricine, chiar şi pe Werder Bremen", e de părere antrenorul român.
Lucescu a povestit pentru site-ul forului fotbalistic european cum a atins Şahtior ultimul act al Cupei UEFA, venind din Liga Campionilor, după ce a traversat o perioadă dificilă în campionat.
Sezonul a început bine pentru Şahtior, la mijlocul lui iulie. Întărită cu noi jucători, echipa a învins-o în Supercupa Ucrainei pe marea rivală Dinamo Kiev, după executarea loviturilor de departajare. A urmat însă o înfrângere în prima etapă, 0-2 cu modesta FC Lvov. La începutul lui octombrie, cu o singură victorie în 9 meciuri de campionat, echipa ocupa doar locul 11, la mare distanţă de Dinamo Kiev.
"
Pregătirea dinaintea sezonului a fost bine făcută, fiindcă am avut jucători noi. Am comis însă eroarea să-i folosesc încă de la început pe noii veniţi. Ceva era în neregulă: eram campioni en titre, dar nu jucam conform statutului nostru. Aveam şi neşansă, fiindcă primeam goluri incredibile, deşi dominam. Fiindcă dominam totuşi, nu ne-am pierdut niciodată încrederea. Am ştiut mereu că echipa îşi va reveni şi va juca din nou ca anul trecut", a spus Lucescu.
Momentul de cotitură a venit după o înfrângere deosebit de dureroasă. La Doneţk, Şahtior a condus-o pe Barcelona cu 1-0 până aproape de final, dar Leo Messi a înscris de două ori şi a schimbat soarta partidei.
"
Văzând că titlul se îndepărtează de noi, am început să-mi îndrept atenţia spre Europa, mai întâi spre Liga Campionilor. Am fi putut ajunge mai departe în competiţie, dar am pierdut cu Barcelona după ce conduceam cu 1-0 în minutul 88. După aceea, ne-am revenit şi am hotărât că trebuie să continuăm", a afirmat tehnicianul.
Două eşecuri în faţa lui Sporting Lisabona au eliminat-o pe Şahtior din Liga Campionilor, însă victoria cu 5-0 asupra lui Basel (după 2-1 în Elveţia, în primul meci din grupă) i-a asigurat prezenţa în Cupa UEFA. A urmat o victorie cu 3-2 pe Camp Nou, rezultat memorabil, deşi Barcelona a folosit multe rezerve.
În meciurile din Cupa UEFA, Şahtior, care îşi recăpătase încrederea, a reuşit câteva calificări de prestigiu.
Lotul deplasat de Şahtior la Istanbul este următorul:
Portari: Şust, Hudjamov, Piatov, Virt;
Fundaşi - Hubschman (fără drept de joc), Kucer, Şevciuk, Raţ, Cigrinski, Işcenko, Cijov, Fedeţki, Iezerski;
Mijlocaşi: Duljaj, Fernandinho, Jadson, Ilsinho, Lewandowski, Gai, Willian, Kravcenko, Polianski, Srna;
Atacanţi: Castillo, Seleznov, Adriano, Gladki, Fomin, Moreno.