Fostul fotbalist german Christian Nerlinger va prelua de la 1 iulie o parte din atribuţiile lui Uli Hoeness, emblematicul manager general al clubului Bayern Munchen, anunţă un comunicat al grupării bavareze, citat de AFP.
Nerlinger va fi director sportiv al clubului. În vârstă de 36 de ani, el a venit la Bayern vara trecută, în calitate de manager al echipei profesioniste, la cererea antrenorului Juergen Klinsmann, demis la sfârşitul lui aprilie. În cariera de jucător, Nerlinger a evoluat pentru Bayern, Borussia Dortmund, Glasgow Rangers şi FC Kaiserslautern.
După cum era prevăzut de mult timp, Hoeness (57 de ani) va renunţa la sfârşitul lui 2009 la funcţiile deţinute în prezent, urmând să devină preşedintele consiliului de supraveghere al lui Bayern.
Hoeness, aflat în funcţie din 1979, va fi înlocuit de două persoane: Nerlinger şi un manager propriu-zis, care se va ocupa de chestiunile financiare, inclusiv de transferuri
.