Antrenorul Ceahlăului, Viorel Hizo, şi-a manifestat intenţia de a-şi rezilia pe cale amibilă contractul cu gruparea moldavă, care expiră în 2010, după ce a ratat obiectivul fixat, salvarea de la retrogradare.
Pe lângă Hizo, vicepreşedintele Ioan Mărginean şi preşedintele executiv Jean Garabet vor şi ei să plece de la Ceahlăul. Primul a eliberat biroul de la sediul clubului, în timp ce Garabet a anunţat că îşi va încheia conturile cu Ceahlăul abia după finala Cupei României, de sâmbătă, deoarece se ocupă de organizarea acesteia.
Preşedintele onorific al Ceahlăului, Gheorghe Ştefan, a declarat că va analiza în Consiliul de Administraţie al clubului solicitarea antrenorului Viorel Hizo, care se află sub contract cu gruparea moldavă până la finalul sezonului 2009-2010.
Hizo a preluat pe Ceahlăul Piatra Neamţ înaintea sezonului 2007-2008, la finalul căruia nemţenii au retrogradat în Liga a II-a.
NewsIn