Impresarul fotbalistului francez David Trezeguet, de nouă ani jucătorul echipei Juventus Torino, a evocat miercuri ipoteza unui transfer la AS Roma, informează AFP.
"
Trezeguet la Roma, ar fi o mişcare frumoasă", a declarat impresarul Antonio Caliendo pentru site-ul romanews.eu. Caliendo a precizat că a avut o discuţie 'în termeni generali' cu directorul sportiv al clubului din capitala Italiei, Daniel Prade.
"
Roma e un mare pol de atracţie. Oricare jucător ar fi onorat să vină la Roma", a afirmat Caliendo, adăugând: "
Juve va trebui să decidă ce va face cu Trezeguet. Mai are doi ani de contract".
În ultimele zile, preşedintele lui Juventus, Giovanni Cobolli Gigli, a repetat că Trezeguet poate pleca. Atacantul de 31 de ani, cel mai bun marcator străin din istoria clubului (161 de goluri), nu a jucat în Serie A în acest sezon decât în 8 meciuri, fiind de numai 2 ori titular şi înscriind un singur gol.
Impresarul, care crede că transferul se va ridica la 10-15 milioane de euro, consideră că Totti şi Trezeguet ar forma "o pereche fantastică" în atacul Romei
.