Clubul italian Catania a anunţat, miercuri, pe site-ul oficial, că noul antrenor principal echipei este Gianluca Atzori, înlocuindu-l pe Walter Zenga, plecat la rivala Cataniei, Palermo.
Noul antrenor a semnat un contract pe doi ani cu clubul sicilian, şi staff-ul său tehnic va fi format din următorii: Pino Irrera – antrenor secund; Mark Onorati – antrenor cu portarii; Alberto Bartali – preparator fizic. El va fi prezentat oficial presei, vineri, 12 iunie, în sala de conferinţe a clubului.
Într-un interviu acordat site-ului oficial, acesta a dorit să puncteze trei concepte, pe care le va aplica la Catania: entuziasm, angajament şi seriozitate. Acesta a dorit să puncteze următoarele: "Mulţumesc conducerii Cataniei pentru că m-a ales pe mine şi pentru politica antrenorilor tineri. Acest lucru înseamnă posibilitatea de a promova şi de a crea antrenori tineri de succes, la fel cum s-a întâmplat cu Guardiola la Barcelona, care a ajuns în acest sezon în vârful ice-bergului. Mă bucur că m-am întors în Sicilia, fiindcă aici este frumos din orice punct de vedere, uman şi de sport".
Atzori, în vârstă de 38 de mari, a mai antrenat pe Catania în trecut, fiind în staff-ul tehnic al lui Walter Zenga în sezonul 2007-08, din poziţia de antrenor secund. Sezonul trecut a antrenat pe Ravenna, care a fost foarte aproape de promovarea în Serie B. Catania a terminat pe locul 15 în sezonul 2008-2009 din Serie A.