Fotbalistul italian Alessandro Del Piero, în vârstă de 34 de ani, este hotărât să părăsească Juvntus Torino, club la care şi-a petrecut aproape întreaga carieră, după expirarea contractului, în 2010, urmând să-şi încheie activitatea de jucător în China, SUA sau, cel mai bine, în Liga spaniolă, scrie cotidianul "La Gazzetta dello Sport".
Ziarul scrie că Del Piero se simte uitat de clubul torinez, al cărui căpitan este, reamintind că internaţionalul a acceptat de-a lungul anilor tot ceea ce i s-a impus la Juventus, de la postura de rezervă sub conducerea antrenorului Claudio Ranieri, până la scăderile succesive de salariu începând din 2003
.