Într-un comunicat remis Agerpres, PricewaterhouseCoopers România (PwC România) a dorit să aducă unele clarificări cu privire la seria de articole despre concluziile UEFA referitoare la procesul de acreditare de către FRF a cluburilor de fotbal din România.
Potrivit comunicatului, UEFA verifică anual prin sondaj modul în care federaţiile naţionale de fotbal acordă licenţele cluburilor participante în competiţiile UEFA. Pentru efectuarea acestor verificări, forul fotbalistic european a încheiat un contract general de asistenţă cu PricewaterhouseCoopers Elveţia, care subcontractează diferite firme din reţeaua PricewaterhouseCoopers (PwC) pentru servicii specifice. Rapoartele întocmite de firmele PwC sunt înaintate către UEFA. Pe baza constatărilor din rapoarte, UEFA dispune măsurile pe care le consideră de cuviinţă.
În octombrie 2008, UEFA a evaluat modul în care FRF a acordat licenţele cluburilor româneşti participante în competiţiile UEFA. Mandatul PwC România a constat în efectuarea unor verificări, pe baza unui checklist standard pus la dispoziţie de către UEFA cu privire la aspecte legate de criteriile de licenţiere (sportive, administrative, juridice şi financiare), asupra documentaţiei depuse de cluburile respective la sediul FRF. PwC România şi-a desfăşurat activitatea sub coordonarea nemijlocită a unui director din cadrul UEFA, căruia i-a fost transmis raportul cu constatările faptice.
Analizele au fost limitate la criteriile de licenţiere şi nu s-au extins asupra situaţiilor financiare ale cluburilor de fotbal. PwC România nu a auditat şi nu a emis opinii de audit asupra situaţiilor financiare ale vreunuia din cluburile de fotbal pentru care au fost analizate criteriile de licenţiere.