Tehnicianul echipei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a declarat sâmbătă seară, după meciul Irlanda de Nord - România, scor 0-0, din preliminariile Campionatului European din 2016, că punctul obţinut este unul extraordinar, imens, obţinut cu dificultate.
"Un punct extraordinar, foarte bun pentru calificare, obţinut cu dificultate. Nu a fost un joc spectaculos, nici nu putea fi, mă aşteptam mai mult de la jocul nostru de pase. A fost o echipă care a jucat foarte direct, cea a Irlandei de Nord, şi o echipă care încerca să iasă din spate, a noastră. A fost un meci echilibrat. Meciurile acestea se joacă pentru a face puncte şi băieţii noştri au reuşit şi merită felicitări. Punctul este imens. Avem o şansă pe care trebuie să o ducem până la capăt", a spus Lucescu.
Reprezentativa României a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut, sâmbătă, la Belfast, în compania selecţionatei Irlandei de Nord, în etapa a şasea a grupei F de calificare la Campionatul European din 2016.