"Estadio La Portada" din orașul La Serena va găzdui, sâmbătă seară, de la ora 22:00, partida dintre Uruguay si Paraguay, din ultima etapă a Grupei B de la Copa America. După egalul cu Argentina (2-2) și victoria cu Jamaica, Paraguay are 4 puncte și ocupă locul al doilea în grupă, în timp ce Uruguay, după 1-0 cu Jamaica și 0-1, cu Argentina are în ”visterie” 3 puncte și ocupă poziția a treia. Însă naționala ”celeste”, cu un egal, ar putea fi printre cele mai bine clasate două echipe de pe locul trei și ar avea șanse bune să se califice în sferturi. Selecționerul Uruguayului va trebui să se descurce fără Godin, suspendat, o absență ce va cântări greu în defensiva ”celeste”.
De partea cealaltă, selecționata ”albirroja”, condusă de Ramon Diaz, are calificarea aproape asigurată, iar acum va încerca să-și ia revanșa pentru finala pierdută în fața uruguayenilor în 2011. Samudio și Ortiz sunt incerți pentru acest meci. Mulți dintre componenții celor două echipe au luat deja n cartonaș galben la Copa America, ediția 2015, astfel că riscă să fie suspendați pentru ”sferturi” dacă vor fi avertizați și diseară. În aceste condiții, specialiștii în pariuri anticipează cu X, cu cele două formații menajându-se, având în vedere că în cazul unei remize și Uruguay s-ar califica în proporție de 90%.
Revenind la finala dintre cele două, jucată în 2011, trebuie spus că Uruguay s-a impus cu 3-0, prin golurile marcate de Suarez și Forlan (2).
Echipele probabile:
Uruguay (4-4-2): Muslera; A. Pereira, Coates, Gimenez, M. Pereira; Rodriguez, Gonzalez, Arevalo, Lodeiro; Rolan, Cavani. Selecţioner: Tabarez
Paraguay (4-4-2): Silva; Valdez, Samudio, da Silva, Aguilar; Benitez, Caceres, Ortigoza, Gonzalez; Bobadilla, Santa Cruz. Selecţioner: Diaz
RomanianSoccer