O adevărată finală de Copa America se joacă, vineri noaptea spre sâmbătă, dar în sferturile de finală ale competiţiei. De la ora 02:30, pe stadionul din oraşul Vina del Mar, principala favorită la cucerirea trofeului, Argentina, va da piept cu reprezentativa Columbiei, o echipă care are în componenţă nume mari ale fotbalului mondial.
Messi şi compania formează echipa care la actuala ediţie a Copei America a şutat de cele mai multe ori pe spaţiul porţii (18) şi care a avut cea mai bună posesie a mingii (70%, în medie). In ciuda acestui fapt, Argentina a punctat doar de două ori în poarta Paraguayului şi câte o dată în cele ale Uruguayului şi Jamaicăi.
De la vedetele ce formează atacul Argentinei, Messi, Aguero, Di Maria, dar şi de la rezercele Higuain şi Lavezzi toată lumea s-ar fi aşteptat la mult mai mult.
Dacă de la Argentina am fi avut pretenţii mai mari, se poate spune că naţionala Columbiei chiar a dezamăgit. Cel puţin până acum. Columbienii au debutat cu o înfrângere, au continuat cu o victorie contra Braziliei, apoi au fost egali cu mai modesta Peru. Rezultatul? Un loc trei în Grupa C şi Bacca pierdut pentru două meciuri, pentru că a fost suspendat în urma eliminării din finalul disputei cu Brazilia.
Atacantul formaţiei FC Sevilla va putea însă să revină în semifinale, dacă echipa sa se va califica.
La ce să ne aşteptăm de la acest meci? Specialiştii spun că se va impune Argentina, iar Messi, creditat de casele de pariuri cu cea mai mică cotă să marcheze (2.00), va fi eroul partidei. Atuurile Columbiei sunt jocul bun de la mijlocul terenului, acolo unde, cel puţin în faza defensivă vor sta 5 oameni. Argentina a câştigat 6 din ultimele 10 meciuri directe, de 3 ori a fost egal, în timp ce Columbia s-a impus o singură dată.
Echipele probabile:
Columbia (4-5-1): Ospina; Murillo, Zapata, Armero, Arias; Valencia, Sanchez, Rodriguez, Cuadrado, Gutierrez; Falcao.
Argentina (4-3-3): Sergio Romero; Pablo Zabaleta, Garay, Otamendi, Marcos Rojo; Lucas Biglia, Javier Mascherano, Javier Pastore; Lionel Messi, Aguero, Angel di Maria.
RomanianSoccer