Mijlocaşul echipei naţionale a României, Ovidiu Hoban, a declarat, joi seară, după remiza din meciul cu Finlanda, scor 1-1, că dacă "tricolorii" nu vor câştiga meciul din deplasare cu Insulele Feroe, însemană că nu merită să se califice la Campionatul European din 2016.
"Îmi pare rău că nu am satisfăcut fanii. Noi suntem dezamăgiţi că n-am câştigat. Trebuie să vedem partea bună a lucrurilor. Încă păstrăm şanse de calificare. Dacă batem în Feroe, suntem calificaţi. E foarte greu să ataci 90 de minute. Îmi pare rău că nu am marcat mai multe goluri, am avut foarte multe ocazii. Trebuie să mergem în Feroe şi să câştigăm. Dacă batem, îi vom face pe toţi fericiţi. Dacă nu batem în Feroe, înseamnă că nu merităm să mergem la Euro", a spus Hoban.
Reprezentativa României a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-0), partida disputată joi seară, pe Arena Naţională, în compania selecţionatei Finlandei, în penultima etapă a grupelor de calificare la Campionatul European din 2016, meci la care golul "tricolorilor" a fost marcat în minutul 90+1.
Golurile au fost marcate de Ovidiu Hoban (90+1) pentru România şi Joel Pohjanpalo (67) pentru Finlanda.
În urma acestui rezultat, România şi-a asigurat cel puţin participarea la barajul pentru calificarea la Campionatul European din 2016.
Cu o etapă înainte de încheierea preliminariilor Campionatului European din 2016, clasamentul grupei F este următorul: 1. Irlanda de Nord - 20 puncte, 2. România - 17 puncte, 3. Ungaria - 16 puncte, 4. Finlanda - 11 puncte, 5. Insulele Feroe - 6 puncte, 6. Grecia - 3 puncte.
În ultima etapă a grupei F, duminică, de la ora 19:00, vor avea loc meciurile: Insulele Feroe - România, Finlanda - Irlanda de Nord şi Grecia - Ungaria.
► Clasament Grupa F