San Lorenzo de Almagro, clubul favorit al Papei Francisc, a ajuns la un acord cu lanţul de hipermarketuri Carrefour pentru cumpărarea terenului pe care s-a aflat El Gasometro, stadionul construit în 1916, prima arenă a grupării argentiniene.
San Lorenzo a evoluat pe Viejo (vechiul) Gasometro, de 75.000 de locuri, până la 2 decembrie 1979, când arena a fost închisă de municipalitatea din Buenos Aires, în perioada dictaturii militare din Argentina. În 1981, stadionul a fost demolat, pentru a face loc unor proiecte imobiliare. Între timp terenul a intrat în posesia Carrefour, însă o decizie din 2012 a autorităţilor locale a obligat compania să ajungă la o înţelegere cu clubul, pentru a-i ceda terenul.
După numeroase negocieri, San Lorenzo şi Carrefour au ajuns la un acord pentru cumpărarea terenului în schimbul sumei de 48,3 milioane de dolari. Clubul intenţionează să construiască pe acest teren un nou stadion. Oficialii grupării au chemat suporterii la Nuevo Gasometro, pentru a sărbători recuperarea terenului istoric, pentru care clubul s-a luptat peste 30 de ani.
San Lorenzo evoluează pe Nuevo Gasometro, o arenă de 44.000 de locuri, din 1993.