Adrian Mutu a debutat, miercuri, pentru ASA Târgu-Mureş în amicalul încheiat la egalitate, scor 0-0, cu Pogoń Szczecin, locul 4 în Polonia, meci disputat în cantonamentul din Antalya.
Mutu s-a remarcat în minutul 57, când mingea trimisă de el în faţa porţii n-a fost ajunsă de Ţucudean, şi a fost schimbat în minutul 60 de către Laurenţiu Buş.
Claudiu Voiculeţ, în minutul 43, Filip Jazvić, în minutul 51, şi George Ţucudean, în minutul 62, au avut cele mai imporante ocazii pentru ASA, care a terminat la egalitate, fără goluri, al treilea amical al acestei ierni. Pe lângă Mutu, Petre Grigoraş i-a mai folosit pe Marius Constantin, Gabi Matei, Ţucudean şi Buş, dintre noii veniţi. Mureşenii au jucat cu banderole negre, în semn de doliu, pentru sora colegului argentinian Gorobsov, care a decedat astăzi.
Petre Grigoraş a folosit următoarea echipă: Stăncioiu - Velayos, M. Constantin, Balić, Brandán - G. Mureşan (Candrea 84), G. Matei (Romario 54) - Jazvić (R. Costa 71), Voiculeţ (Dedov 71), Mutu (L. Buş 60) - Ţucudean (Axente 71).
ASA Târgu-Mureş a fost învinsă, vineri, cu scorul de 1-0, de echipa Zira FK, din Azerbaidjan, în primul meci amical disputat în cadrul stagiului din Antalya. În al doilea meci, echipa antrenată de Petre Grigoraş a învins, duminică, scor 3-2, campioana Iranului, Sepahan FC.
_