Reprezentativa de fotbal a Franței a dominat echipa României la aproape toate capitolele statistice în meciul de deschidere al turneului
Euro 2016, vineri seara, pe "Stade de France" din Saint-Denis.
În fața a 75.113 spectatori, dintre care peste 15.000 au fost români, Franța a avut 14-10 la șuturile spre poartă, 6-5 la cele pe lângă poartă, 5-2 pe spațiul porții și 3-3 la șuturi blocate, potrivit UEFA, bara lui Antoine Griezmann fiind contabilizată separat.
"Les Bleus" au avut 5-4 la cornere și 5-1 la ofsaiduri.
Posesia mingii a fost de 59% pentru gazde și 41% pentru România. Franța a dominat și la acuratețea paselor, procentajele fiind de 82%-67%. "Cocoșii" au avut de aproape două ori mai multe pase (508 față de 279), raportul celor reușite fiind și mai net (417-186).
Tricolorii au alergat mai multe, 105 km, față de 104 ai francezilor.
Francezii au recuperat 54 de mingi, în timp ce românii au recuperat 42. Jucătorii lui Didier Deschamps au reușit 5 deposedări, iar românii doar 3. Franța a avut 22 de mingi respinse, iar România 21.â
Românii au faultat mai mult (14-6), raportul cartonașelor galbene fiind de 3-1.
Bacary Sagna a avut cele mai multe pase reușite (95%) din echipa Franței, urmat de N'Golo Kanté, Kingsley Coman (câte 93%) și de Matuidi (90%).
Din formația României, Florin Andone a avut cel mai bun procentaj de pase reușite (90%), urmat de Dragoș Grigore (79), Vlad Chiricheș (77%) și Cristian Săpunaru (76%) etc.
Pintilii a comis cele mai multe faulturi (4), iar Matuidi (3) a suferit cele mai multe faulturi.
Echipa Franței a învins naționala României cu scorul de 2-1 (0-0), vineri seara, pe "Stade de France" din Saint-Denis, în meciul inaugural de la Euro 2016. Olivier Giroud (57) și Dimitri Payet (89) au marcat pentru gazde, iar Bogdan Stancu (65 - penalty) a înscris golul României. România va juca următorul meci pe 15 iunie, cu Elveția, pe stadionul "Parc des Princes" din Paris, iar apoi va întâlni Albania, pe 19 iunie, la Lyon.