Naționalele de fotbal ale României și Danemarcei au terminat la egalitate, 1-1 (0-0), duminică, pe stadionul "Parken" din Copenhaga, în ultimul lor meci din Grupa E a preliminariilor Cupei Mondiale din 2018.
Tricolorii au încheiat o campanie catastrofală cu o ultimă impresie bună, un egal nesperat în Danemarca, asta cu atât mai mult cu cât a fost obținut în zece oameni.
Danezii au deschis scorul prin Christian Eriksen, în min. 60, din penalty, după ce Cristian Ganea l-a ținut în propriul careu pe Nicklas Bendtner. România a egalat prin Ciprian Deac (88), la primul său gol sub tricolor, mijlocașul echipei CFR Cluj trimițând în poartă mingea blocată de un fundaș danez la șutul debutantului Țucudean.
Echipa lui Cosmin Contra (neînvins după primele sale două jocuri ca selecționer) a făcut un meci destul de bun la Copenhaga, deși a fost lipsită de jucători importanți ca Benzar, Chipciu (suspendați) sau Pintilii (accidentat).
Timp de aproape o jumătate de oră nicio echipă nu și-a creat o ocazie de gol, prima situație venind în min. 28, când Sisto a tras alături de poartă, după centrarea lui Poulsen. Tot Sisto (32) a încercat să-l surprindă pe Tătărușanu cu un șut de la 30 de metri, dar goalkeeper-ul a respins peste bară.
Bendtner (33) a scăpat singur spre poartă, dar a fost blocat in extremis de Hoban, iar apoi tot vârful danez a marcat (37), dar golul a fost anulat pentru ofsaid.
Singura oportunitate a tricolorilor în prima repriză a fost o lovitură liberă executată de Budescu (41), însă pe lângă poartă.
La reluare, Bendtner (51) a trimis cu capul din careu, dar mingea a fost deviată pe lângă poartă.
În min 60, gazdele au deschis scorul din penalty, Eriksen marcând cu șansă din punctul cu var.
Bendtner (69) a mai avut o oportunitate, dar a șutat peste poartă din mijlocul careului.
Deși au avut avantaj numeric, danezii nu au mai reușit să își creeze gol, așteptând parcă finalul. Contra a mutat ofensiv și golul a venit în min. 88, când Țucudean a tras spre poartă după centrarea lui Bancu, mingea a fost blocată, iar Ciprian Deac, pe fază, a reluat în plasă.
Danemarca s-a aruncat în atac în căutarea golului victoriei, dar șutul lui Dolberg (90+1), din întoarcere, a fost respins de Tătărușanu, Eriksen (90+2) a fost blocat de Hoban în careu, în momentul șutului, iar Delaney (90+2) a trimis cu capul peste poartă Delaney, la cornerul executat de Eriksen.
Danemarca și-a asigurat locul al doilea în grupă și biletul pentru baraj după acest egal.
Danemarca - România 1-1 (0-0)
Au marcat: Christian Eriksen (60 - penalty), respectiv Ciprian Deac (88).
Copenhaga, stadionul Parken
Preliminariile Cupei Mondiale 2018 - Grupa E
Au evoluat echipele:
Danemarca: 1. Kasper Schmeichel - 14. Henrik Dalsgaard, 4. Simon Kjaer (căpitan), 6. Andreas Christensen, 5. Riza Durmisi - 7. William Kvist, 8. Thomas Delaney - 20. Yussuf Poulsen (19. Lasse Schoene, 83), 10. Christian Eriksen, 23. Pione Sisto - 11. Nicklas Bendtner (15. Kasper Dolberg, 70). Selecționer: Aage Hareide.
Rezerve neutilizate: 16. Jonas Loessl, 22. Frederik Roennow - 2. Mike Jensen, 3. Jannik Vestergaard, 9. Viktor Fischer, 12. Andreas Bjelland, 13. Mathias Joergensen, 17. Peter Ankersen, 18. Lukas Lerager, 21. Andreas Cornelius.
România: 12. Ciprian Tătărușanu - 2. Mihai Bălașa, 6. Vlad Chiricheș (căpitan), 21. Dragoș Grigore, 3. Cristian Ganea - 5. Ovidiu Hoban, 23. Nicolae Stanciu - 17. Ciprian Deac, 14. Constantin Budescu (15. Nicușor Bancu, 66), 13. Alexandru Băluță (19. George Țucudean, 83) - 9. Florin Andone (11. Claudiu Keșeru, 70). Selecționer: Cosmin Contra.
Rezerve neutilizate: 1. Costel Pantilimon, 16. Florin Niță - 4. Cosmin Moți, 7. Paul Anton, 18. Răzvan Marin, 20. Sergiu Hanca, 22. Alexandru Ioniță II.
Arbitru: Deniz Aytekin; arbitri asistenți: Guido Kleve, Markus Haecker; arbitru de rezervă: Marco Fritz (toți din Germania). Comisar FIFA: George Koumas (Cipru), observator FIFA pentru arbitri: Marinus Koopman (Olanda).
Cartonașe galbene: Băluță (12), Budescu (50), Tătărușanu (54), Ganea (59, 63), Stanciu (61), Kjaer (72).
Cartonaș roșu: Ganea (63).
# A fost meciul 683 al echipei naționale (al 326-lea în deplasare), în care a ieșit al 176-lea egal (al 94-lea în deplasare). # Ne-am întâlnit pentru a 11-a oară cu Danemarca, cu care am remizat pentru a 4-a oară, menținând bilanțul pozitiv contra ei. # A fost primul egal pentru Contra ca selecționer. # Pentru Deac a fost o reușită istorică, nu numai pentru că a fost prima pentru el ca tricolor, ci a devenit primul jucător aparținător de CFR Cluj care a izbutit să înscrie pentru echipa națională. El a revenit cu acest prilej într-un meci al echipei naționale după 6 ani de absență. # Chiricheș a fost pentru a 20-a oară căpitan. # Cifre rotunde la numărul de meciuri pentru Dr. Grigore, al 30-lea, și pentru Keserü, al 20-lea. # Trei debuturi, Bălașa (22 ani), Bancu (25 ani) și Țucudean (26 ani). # A fost al 32-lea meci al naționalei din istorie în care avem parte eliminare. Ultima o suferise Marica, la 07.09.2014, când am învins în Grecia, cu 1-0, în startul preliminariilor CE 2016. # Totodată a fost pentru a 6-a oară când reprezentativa noastră a izbutit să marcheze în inferioritate numerică. Precedentele situații fiind:
10.09.2008, Feroe - România 0-1 (preliminarii CM), Ghionea eliminat min. 48, Cociș a marcat în min. 59
05.12.2000, Algeria - România 3-2 (amical), Iencsi eliminat în min. 21, M. Niculae a marcat în min. 45, la scorul de 3-1
18.08.1999, Cipru - România 2-2 (amical), Stelea eliminat în min. 38, Lupescu a marcat în min. 45 și Filipescu în min. 75, la scorul de 1-0, respectiv 2-1
13.02.1994, SUA - România 1-2 (amical), Panduru eliminat în min. 65, I. Dumitrescu a marcat în 82, la scorul de 1-1;
04.07.1948, România - Cehoslovacia 2-1 (Cupa Balcanică și a Europei Centrale), E. Iordache eliminat în min. 82, C. Bartha a marcat în min. 90 (din penalty), la scorul de 1-1
Clasamentul final al grupei E:
Polonia 10 8 1 1 28-14 25
Danemarca 10 6 2 2 20- 8 20
Muntenegru 10 5 1 4 20-12 16
România 10 3 4 3 12-10 13
Armenia 10 2 1 7 10-26 7
Kazahstan 10 0 3 7 6-26 3