Mijlocaşul Nicolae Stanciu a declarat, sâmbătă seară, că victoria cu Israel este una importantă pentru moralul jucătorilor români şi a afirmat că dedică golul viitoarei sale soţii.
"Important este că am câştigat, nu că am marcat eu, este important pentru moralul nostru. Am intrat cu poftă de joc, de fiecare dată când vin la naţională îmi doresc să dau totul pentru ţara mea. Terenul a fost extraordinar şi fiecare şi-ar dori să joace pe asemenea gazon. E foarte bine că am câştigat aici, ne aşteaptă un meci greu cu Suedia. Majoritatea golurilor le dedic viitoarei mele soţii, dar sunt si pentru bunica mea, familie, pentru cei apropiaţi şi cei care mă susţin necondiţionat", a declarat Stanciu.
Reprezentativa României a obţinut o victorie în primul meci din 2018, sâmbătă, scor 2-1 cu naţionala Israelului, într-un amical disputat la Netanya, joc la care tricolorii au revenit de la 0-1.
Au marcat Tomer Hemed (60v pentru gazde şi Stanciu (63) şi Ţucudean (82) pentru România.
La partida de la Netanya, Alexandru Mitriţă, Paul Anton şi Alexandru Cicâldău au debutat în prima reprezentativă.