|






























|

Acționarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, joi, că tehnicianul Marian Rada va fi antrenorul giuleștenilor până la finalul sezonului, el urmând a fi ajutat ca secund de jucătorul Daniel Pancu. Rada a fost până în prezent antrenor la Rapid II.

Comisia de disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal a amendat clubul Dinamo București cu suma de 20.000 de lei și a dispus ca următorul joc de acasă al echipei din Șoseaua Ștefan cel Mare, cel de joi 28 aprilie, cu Gloria Bistrița, să se dispute cu porțile închise.

FC Timișoara a învins la Mediaș (2-1) formația Universitatea Cluj, într-un meci contând pentru etapa 29. Golurile echipei timișorene au fost reușite de Alexa '22 și Ignjatijevici '45, în timp ce pentru clujeni a punctat Claudiu Niculescu '58. La meci au asistat aproximativ 4.000 de spectatori.

Antrenorul Oțelului Galați, Dorinel Munteanu, a declarat că deși echipa sa nu este favorită în meciul cu Gaz Metan Mediaș, are încredere că poate obține victoria. Partida dintre Oțelul și Gaz Metan Mediaș, contând pentru etapa a 29-a a Ligii 1, se va disputa joi, de la ora 16:00.

Fundașul Szilagyi Zsolt și-a prelungit contractul cu Universitatea Cluj penmtru încă un sezon, cu drept de a mai semna pentru încă un an, a anunțat, miercuri, site-ul oficial al grupării ardelene. Szilagyi Zsolt, în vârstă de 29 de ani, a evoluat întreaga sa carieră la Universitatea Cluj.

Atacantul echipei CFR Cluj pune sezonul slab făcut de el în tricoul campioanei pe seama faptului că a fost folosit foarte puțin și că nu a primit suficientă încredere. Bud spune că nu vrea să plece din Gruia la finalul sezonului, chiar dacă șefii se pregătesc să aducă mai mulți jucători în această vară.

Antrenorul echipei CFR Cluj, Alin Minteuan, a declarat marți că speră ca prin rezultatele obținute în ultimele etape ale campionatului să șteargă din impresia negativă lăsată de jucătorii săi în această stagiune. Partida dintre Unirea Urziceni și CFR Cluj se va juca miercuri, de la ora 15:00.

Cristian Petre, antrenorul secund al echipei Rapid, a declarat, după înfrângerea surprinzătoare în fața Sportului Studențesc, 0-1 (0-1), din cadrul etapei a 29-a a Ligii 1, că giuleștenii trebuie să obțină cel puțin patru puncte în următoarele două jocuri pentru a mai putea spera la o participare în Europa League.

"Am comis-o și suntem la un pas să dăm cu piciorul la o muncă de luni de zile. Am făcut un joc slab, nu mă așteptam. Toți suntem înjurați, iar jucătorii trebuie să înțeleagă că nu merităm să fim înjurați din cauza lor în primul rând.

Rapid a fost învinsă pe teren propriu, cu scorul de 1-0, de Sportul Studențesc, în primul meci al etapei 29 a Ligii 1. ÃŽn minutul 21, Tiberiu Bălan a profitat de o pasă greșită a lui Herea și după un un-doi cu Irimia, a șutat de la 18 metri și deschide scorul. La meci au asistat 6.000 de spectatori.

Antrenorul echipei Universitatea Cluj, Ionuț Badea, a declarat, marți, că în ciuda seriei de rezultate bune din ultima perioadă obiectivul formației pe care o pregătește a rămas clasarea pe locurile 8-12. Universitatea Cluj va întâlni formația FC Timișoara miercuri seară, pe stadionul "Municipal" din Mediaș.

Comisia de Disciplină a Ligii profesioniste de Fotbal (LPF) a amendat marți clubul Steaua cu suma de 15.000 de lei pentru obiecte și torțe aruncate pe teren la meciul cu Dinamo (0-1), de luni seara, din etapa a 28-a a Ligii 1. Mihai Stoica, managerul echipei din Ghencea, a acuzat jucătorii dinamoviști că au oferit suporterilor torțe.

Președintele LPF, Dumitru Dragomir, a convocat Adunarea Generală extraordinară a LPF pentru ziua de marți 3 mai, ora 11:00, la sediul LPF. Scopul acestei reuniuni este "adoptarea unei hotărâri cu privire la comercializarea drepturilor TV, respectiv a pachetelor ce nu au fost adjudecate la licitația din 4 aprilie"

Președintele Consiliului de Administrație al FC Dinamo, Nicolae Badea, a declarat că Ioan Andone va rămâne antrenorul principal al echipei și după terminarea actualului sezon competițional. "Nu se discută, e un lucru hotărât demult, Andone va continua cu Dinamo și din vară", a declarat Badea.

"Nu ne așteptam la această înfrângere. Este o mare nedreptate ce s-a întâmplat azi. Au avut un șut pe poartă și au luat trei puncte. Probabil trebuie să ai mult noroc, te mai sprijină și alții, îți mai întrerupe și jocul aiurea pe faulturi imaginare. E un moment greu.

"Dacă am juca numai cu Steaua, am fi campioni. ÃŽn ultimii ani este acest complex pe care îl are Steaua împotriva noastră. Am avut o primă repriză slabă, dar pe a doua am dominat-o. ÃŽn prima repriză m-am simțit foarte prost, pentru că n-am jucat nimic, dar am avut încredere că vom câștiga. De cinci-șase ani suntem ...

"Este o victorie importantă pentru noi, importantă pentru istorie. ÃŽmi pare rău că acest derbi nu e pentru locurile 1-2. Steaua ne-a pus probleme mai ales în prima repriză. Repriza a doua a fost alta, am avut posesie bună și am reușit să și atacăm. Trebuie să recunosc că am câștigat și cu șansă. Am avansat în ...

"Nu am ce să reproșez echipei, are ghinion și primește un gol aiurea. Dacă nu ai cine s-o bage în poartă, nu ai cum să câștigi un meci. Nu are cine s-o bage în poartă. Până când matematic se poate, mă gândesc, în seara asta numai miracol a fost, poate o să fie un miracol invers, nu putem ști tainele Domnului.

Sportul Studentesc - Pandurii Targu-Jiu 2 - 1, Astra Ploiesti - Rapid 0 - 0, Victoria Branesti - "U" Cluj 0 - 2, CFR Cluj - FC Vaslui 1 - 0, FC Timisoara - FCM Târgu-Mures 0 - 0, Gloria Bistrita - Otelul Galati 0 - 0, Gaz Metan Medias - Unirea Urziceni 2 - 0, U.Craiova - FC Brasov 1 - 2, Steaua Bucuresti - Dinamo Bucuresti 0 - 1.

Dinamo a învins în deplasare (1-0) pe Steaua, în derby-ul etapei 28. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Torje, în minutul 63, care a reluat cu capul din 6 metri un balon centrat din partea dreaptă de Cătălin Munteanu.

Golgheterul Universității Cluj, Claudiu Niculescu, a semnat prelungirea contractului cu formația ardeleană cu încă un sezon, anunță site-ul oficial al clubului. Claudiu Niculescu (34 de ani) a evoluat în 23 de partide în acest campionat și a înscris 11 goluri.

Steaua și Dinamo se vor întâlni luni, de la ora 20:30, în Ghencea, în episodul al 124-lea al "eternului derby" al fotbalului românesc, în cadrul etapei a 28-a a Ligii 1 la fotbal. Din cele 123 de partide jucate până acum între cele două formații, Steaua a obținut 34 de victorii, Dinamo 44, iar 45 s-au terminat nedecis.

Peste 500 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei vor asigura măsurile de ordine publică la meciul de fotbal Steaua București - Dinamo București, programat luni, 25 aprilie, pe stadionul "Steaua" de la ora 20:30, care a fost catalogat ca unul cu grad de risc ridicat.

Antrenorul echipei Steaua, Sorin Cârțu, a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă, că cine va câștiga meciul dintre formația "roș-albastră" și Dinamo are șanse mari să se claseze la sfârșitul campionatului pe unul dintre primele două locuri ale clasamentului.

Tehnicianul dinamovist Ioan Andone a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă, că echipa sa trebuie să "profite de istorie" și să câștige derbiul cu Steaua, care va avea loc, luni, 25 aprilie, de la ora 20.30, în etapa a 28-a a Ligii 1. "ÃŽn ultimii ani Dinamo a câștigat", a declarat Andone.

CFR Cluj, campioana en-titre, a învins-o pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), pe FC Vaslui într-un meci contând pentru etapa 28 a Ligii 1. Unicul gol al meciului a fost marcat de Ricardo Cadu, din penalti, în minutul 28, lovitura de la 11 metri fiind acordată după un fault al lui Farkas asupra lui Bastos.

Antrenorul echipei CFR Cluj, Alin Minteuan, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că jucătorii săi pot să își ia revanșa în fața formației FC Vaslui, după eșecul la scor din tur, 3-5, printr-un succes în jocul din acest week-end.

Bucureșteanul Alexandru Tudor va arbitra meciul dintre Gloria Bistrița și Oțelul Galați, care va avea loc duminică, de la ora 16,00, în etapa a 28-a a Ligii I de fotbal. Partida dintre Universitatea Craiova și FC Brașov, care se va juca tot duminică, de la ora 20,30, va fi condusă de arădeanul Ovidiu Hațegan.

Programul partidelor care se vor disputa în etapele a 30-a și a 31-a ale Ligii 1: Etapa a 30-a, Sâmbătă, 30 aprilie, Sportul - FCM Tg.Mureș, ora 15:00 - Gsp TV, Victoria Brănești - FC Vaslui, ora 17:00 - Gsp TV, FC Timișoara - FC Brașov, ora 21:30 - Digi Sport, Duminică, 1 mai,U.Craiova - Urziceni, ora 14:00 - Gsp TV.

Antrenorul secund al "marinarilor", Ion Barbu, pare de o viață la Farul Constanța. La 34 de ani, stoperul nu se lasă cu una cu două și vrea să mai joace cel puțin un an. Visul său e să antreneze Farul Constanța în Liga 1.

Acționarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, joi, că a făcut un nou împrumut la bancă și jucătorii giuleșteni vor avea salariile în conturi până la ora 18:00. "Astăzi am făcut un nou împrumut la bancă și până la ora 18:00 jucătorii vor avea salariile în conturi", a spus Copos.

Fundașul echipei CFR Cluj, Felice Piccolo, este pregătit să joace din nou după mai multe luni de pauză forțată. Italianul vrea ca echipa lui să își ia sâmbătă revanșa în fața Vasluiului pentru umilința din tur, când moldovenii s-au impus cu 5-3.

Clujenii n-au mai pierdut de cinci meciuri în Liga 1 și vor să își prelungească seria măcar până la finalul campionatului, mai ales că programul le este favorabil. "Șepcile roșii" au până la final un program aparent ușor, urmând să mai întâlnească doar două din primele cinci echipe ale clasamentului.

Mijlocașul brazilian Juliano Spadacio, care nu și-a primit drepturile fianciare pe ultimele trei luni, a declarat, miercuri, pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, că oficialii clubului Rapid nu l-au respectat și a precizat că din salariul său trebuie să-și întrețină întreaga familie.

Doar patru echipe nu și-au schimbat antrenorul în acest sezon al Ligii 1 la fotbal, Oțelul Galați, Rapid, Gaz Metan Mediaș și Dinamo. Steaua este echipa care a avut cei mai mulți antrenori în această stagiune, 5 - Pițurcă (etapele 1-3), Dumitrescu (4-8), Iordănescu (9), Lăcătuș (10-20) și Cârțu (din etapa a 21-a).

Mijlocașul argentinian al echipei CFR Cluj, Sixto Peralta, a declarat, pentru site-ul oficial al grupării din Gruia, că își dorește ca la meciul cu FC Vaslui, din etapa a 28-a a Ligii 1, să se bucure împreună cu suporterii de o victorie. "Este o perioadă grea pentru noi", a spus Peralta.

Ioan Andone, a declarat că îl va trimite în teren, miercuri, la meciul din Cupa României, pe mijlocașul Andrei Mărgăritescu, care nu a făcut deplasarea la Bistrița alături de lotul dinamovist pentru partida cu Gloria.

Tribunalul București a decis ca mijlocașul dinamovist Andrei Mărgăritescu să fie cercetat în libertate pentru tăinuire în dosarul privind furtul unor mașini de lux. Andrei Mărgăritescu și alte șase persoane au fost reținuți, marți, de procurorii Parchetului Capitalei, după ce au fost audiați la Serviciul ...

Internaționalul român George Florescu, care în acest moment nu are contract cu niciun club, s-a antrenat, marți după-amiază, cu echipa "U" Cluj. Florescu, originar din Cluj-Napoca, a venit la ședința de pregătire însoțit de jucătorul Universității, Păcurar, și a spus că se bucură că a revenit acasă.

Directorul Școlii Federale de Antrenori, Mircea Rădulescu, a declarat că presiunea din finalul actualei ediții de campionat i-ar putea aduce pe unii tehnicieni în fața Comisiei de Disciplină, din cauza unor declarații sau gesturi făcute la nervi, riscând sancțiuni.

Clubul de fotbal Dinamo București și BRD-Groupe Société Générale au lansat primul multicard pentru suporteri. Este vorba despre o premieră, în domeniul marketingului bancar și sportiv, BRD și Dinamo stabilind primul parteneriat, de acest tip, din România.

Unirea Urziceni - Gloria Bistrita 2 - 1, Otelul Galati - Dinamo 3 - 3, Pandurii Targu-Jiu - Astra Ploiesti 1 - 0, Sportul Studentesc - Steaua Bucuresti 1 - 2, FCM Targu-Mures - Victoria Branesti 4 - 0, FC Brasov - CFR 1907 Cluj 2 - 2, Rapid - FC Timisoara 3 - 2, U Cluj - U.Craiova 3 - 0, FC Vaslui - Gaz Metan 3 - 0.

Universitatea Cluj a învins la Mediaș, cu scorul de 3-0 (2-0), pe Universitatea Craiova, într-un meci contând pentru etapa 27. Golurile au fost marcate de Sebastian Cojocnean '39, '45 și Morar '90+2. La meci au asistat 2000 de spectatori, între care 18 suporteri ai formației Universitatea Craiova.

Internaționalul nigerian al echipei Skoda Xanthi, Olubayo Adefemi, care în sezonul 2008-2009 a evoluat în nouă partide pentru Rapid București, a murit în urma unui accident rutier, a anunțat, luni, poliția greacă. Adefemi se afla pe drum pentru a finaliza detaliile legate de nunta sa, informează poliția.

Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, luni, într-o "spovedanie publică", așa cum a intitulat-o el, că îi va ierta pe jucătorii Bonfim și Ricardo, care au fost scoși temporar din lotul primei echipe, urmând ca antrenorul Sorin Cârțu să decidă dacă va apela la serviciile lor.

Antrenorul echipei Universitatea Cluj, Ionuț Badea, a declarat că partida de la Mediaș, contra Universității Craiova, se anunță a fi mai grea decât derbiul local cu CFR Cluj, încheiat la egalitate, scor 1-1. "Meciul cu Craiova e mult mai dificil chiar și decât un derbi", a spus Badea.

Rapid a învins pe teren propriu (3-2) formația FC Timișoara și a adus prima înfrângere a bănățenilor în acest sezon. Golurile învingătorilor au fost marcate de Bozovici '11, Roman '33 și Pancu '61. Pentru FC Timișoara au înscris Zicu '18 și Alexa '85.

Mitingul suporterilor steliști împotriva finanțatorului Gigi Becali, desfășurat pe trotuarul de vizavi de reședința finanțatorului, din Aleea Alexandru, și la care au participat aproximativ 500 de fani, s-a încheiat fără incidente. Gigi Becali nu a fost prezent la reședința din Aleea Alexandru.

Oțelul Galați a terminat la egalitate meciul disputat pe teren propriu în compania formației Dinamo, în etapa 27. Golurile echipei Oțelul au fost marcate de Antal '30, Giurgiu '52 și Pena '54. Pentru Dinamo au înscris C. Munteanu '36, Țucudean '86 și Grigore '90.

Aproximativ 150 de jandarmi bucureșteni vor asigura măsurile de ordine publica la partida de fotbal dintre echipele Rapid București și FC Timișoara, programată duminică (ora 21,00) din etapa 27. Accesul publicului în stadionul din Giulești va fi permis de la ora 19,00.
|
|
|
|
S-au nascut azi
Attila Hadnagy
România
46 ani

BANÍK OSTRAVA
Cehia
104 ani

Carlos Bacca
Columbia
40 ani

Diego Benaglio
Elveția
43 ani
Dinu Todoran
România
48 ani

Gary Speed
Țara Galilor
57 ani
Gheorghe Biță
România
63 ani

Gylfi Sigurðsson
Islanda
37 ani

Hélder Godinho
Portugalia
49 ani
Ilie Balaci
România
70 ani

Jacques Munaron
Belgia
70 ani

João Moutinho
Portugalia
40 ani
José Romera
Spania
39 ani

Lars Bohinen
Norvegia
57 ani
Lucian Itu
România
48 ani

Markus Babbel
Germania
54 ani

Michel Platini
Brazilia
43 ani
Petre Marin
România
53 ani
Raul Unchiaș
România
51 ani

Rodrigo
Brazilia
51 ani

Roman Sharonov
Rusia
50 ani

Selim Benachour
Tunisia
45 ani
Ștefan Nanu
România
58 ani
Đorđe Vlajić
Serbia
49 ani
|
|
|
|