Cosmin Olaroiu: In Romania nu se vrea performanta

Cosmin Olăroiu spune că nici măcar o selecţionată a celor mai buni fotbalişti din campionat nu ar face faţă în grupele Ligii Campionilor.

 

Abia a împlinit 40 de ani, dar are rezultate impresionante. Antrenează de peste nouă ani, ultimele două sezoane în străinătate, iar CV-ul său include o semifinală de Cupa UEFA şi o calificare în grupele Champions League. Plus mai multe trofee câştigate în România şi în străinătate.

 

De când a plecat de la Steaua, în iunie 2007, roş-albaştrii au schimbat de şapte ori antrenorul. Aproape de fiecare dată, Gigi Becali a încercat să-l convingă pe Oli să revină în Ghencea. De fiecare dată însă, actualul tehnician al lui Al-Sadd a refuzat. De ce? Găsiţi răspunsul, citind interviul următor.

 

Am văzut doar două meciuri, ambele ale Urziceniului, cu Dinamo şi cu Steaua. Nivelul nu mi s-a părut unul foarte ridicat. Fotbalul românesc e în regres din toate punctele de vedere.

 

Nu, pentru că atunci era prea mare diferenţă între echipele din Capitală şi cele din provincie. De exemplu, ţin minte că noi am jucat cu CFR, când era Bergodi antrenor, şi la pauză aveam 3-0 în Ghencea. Şi cu Urziceni am câştigat fără probleme, 3-0.

 

E mult mai uşor să câştigi campionatul cu o echipă mică, precum Unirea, fiindcă joci fără presiune. La Urziceni, orice punct câştigat e un bonus. Pe când la Steaua şi la Dinamo, victoria e o obligaţie, iar dacă nu câştigi e o tragedie. Până şi victoriile sunt savurate altfel. La Steaua e ceva firesc să câştigi, un meci cu Urziceniul, pe când dacă Urziceniul câştigă un meci cu Steaua e sărbătoare.

 

Nicio echipă românească nu o să facă faţă în Ligă! Nici măcar o selecţionată a campionatului nu ar rezista acolo. E o pălărie prea mare. Şi devine din ce în ce mai mare pentru că echipele din Liga Campionilor se întăresc şi devin şi mai puternice, pe când noi mergem în jos. 

 

Trageţi voi concluzia, fiindcă sunteţi ziarişti. În orice caz, în România sunt multe lucruri de pus la punct. Şi e un lucru care cred eu că e esenţial. Eu sunt convins că în România nu se doreşte performanţă!

 

Da, dar depinde ce înţelegi prin performanţă şi cât de sus ţinteşti. Poate pentru mine performanţă înseamnă să mă ridic de pe scaun şi să merg până la frigider. E foarte uşor să spunem că ne dorim performanţă. Şi eu vreau mâine să antrenez Chelsea, Milan. Dar de la a vorbi până la a face ceva concret în sensul ăsta e o diferenţă foarte mare. Iar cunoscând comportamentul conducătorilor de la noi, am convingerea că nu se vrea performanţă.

 

La foarte multe. De exemplu, în România, antrenorul n-are siguranţa zilei de mâine. Patronul îl angajează şi îl dă afară după trei etape. Dacă voi credeţi că aşa se poate obţine performanţă, înseamnă că nu ştiu eu ce înseamnă performanţă. Cluburile care au stabilitate la nivel mondial sunt cele care câştigă. Dau un exemplu de la Al-Hilal. Când am început acolo, în primul sezon, într-o săptămână am pierdut în campionat cu o echipă mică pe teren propriu şi apoi am fost eliminaţi şi din Liga Campionilor Asiei. Probabil, 99,99% din oameni s-au gândit că trebuie să plec eu.

 

S-a petrecut un lucru extraordinar. După aceste rezultate, şeicul care conducea echipa a venit în faţa jucătorilor şi le-a spus: "Vedeţi telefonul meu? Ăsta e telefonul meu. Ştiţi numărul? Foarte bine". Apoi a aruncat telefonul şi a zis: "De azi aveţi un singur număr de telefon. Al antrenorului. Aveţi o singură persoană cu care puteţi vorbi. Antrenorul. Aveţi o singură persoană la care puteţi plânge. Antrenorul. Aveţi un singur stăpân. Antrenorul. Eu nu mai exist, nimeni din conducerea clubului nu mai există, decât antrenorul. La revedere". Şi apoi a plecat, iar Al-Hilal a câştigat trei competiţii. Şeicul putea să zică "la revedere" antrenorului, dar nu a făcut-o ştiind că e pe un drum bun, chiar dacă, la un moment dat, rezultatele întârziau să apară.

 

Eu spun în felul următor: decât să dai 15 milioane şi să iei nu ştiu câţi fotbalişti care nu joacă nici 10 minute ulterior, mai bine dai trei milioane şi iei un antrenor. Francezii, nemţii şi italienii aşa gândesc. Nu dau 10 milioane pe jucători. Dau şapte pe jucători şi trei pe antrenor. E o metodă care nu-ţi garantează succesul, însă îţi garantează calitatea muncii. La noi, nimeni nu gândeşte aşa.

 

"Patronii din România, atunci când iau o decizie, nu-şi asumă responsabilitatea. Iar asta e altă dovadă că nu se doreşte performanţă." - Cosmin Olăroiu, antrenor Al-Sadd

 

- 119 meciuri a jucat Olăroiu în Liga I pentru FC Naţional şi Universitatea Craiova, reuşind 10 goluri.

- 31de ani este vârsta la care Olăroiu a abandonat cariera de jucător şi a început-o pe cea de antrenor.

- 5 este numărul echipelor antrenate de Cosmin Olăroiu: FC Naţional, Steaua, FC Timişoara, Al-Hilal şi Al-Sadd.

- 5 este numărul trofeelor câştigate de Olăroiu ca antrenor: Campionatul şi Supercupa României cu Steaua, titlul, Cupa Arabiei Saudite şi Cupa Coroanei Prinţului cu Al-Hilal în Arabia Saudită.

- 2,5 milioane de dolari câştigă Olăroiu la Al-Sadd, fiind cel mai bine plătit tehnician român după Mircea Lucescu.

 

Acest scandal, dar şi ce s-a întâmplat în finala Cupei, plus în ultima etapă la Piteşti, când suporterii au invadat terenul, sunt lucruri care fac înconjurul lumii şi nu ne fac deloc bine.

 

Împingeţi discuţia pe un canal unde putem vorbi trei zile. Când m-a arbitrat Corpodean şi mi-a dat două "roşii" în acel meci cu Dinamo în care am pierdut în ultimul minut cu golul lui Denis Şerban, am ţipat, dar toată lumea a zis că sunt nebun şi am fost şi suspendat. În acel sezon, eu am avut trei arbitri - Salomir, Corpodean şi Lajos - din cauza cărora am pierdut şapte puncte în trei etape. La final, Dinamo a luat titlul, iar noi am terminat pe doi, cu şase puncte mai puţin... Dintre cei care ne-au arbitrat atunci, Salomir nu mai e, Corpodean tocmai a fost trimis în judecată de DNA, iar Lajos a fost audiat şi el. La momentul respectiv, când m-am legat de arbitri, lumea a zis că sunt nebun. Dar, încă de acum doi ani, lucrurile erau evidente.

 

Fără ea, Urziceniul nu câştiga niciodată campionatul! Nu câştiga nici de acum într-o 100 de ani!

 

Dacă eu sunt bolnav degeaba rezolv problema la deget şi la unghie, dacă am capul varză. La noi, problemele sunt atât de mari şi atât de grave încât dacă vorbim despre cele din arbitraj, şi chiar şi cea cu DNA, tot nu se compară cu problema generală din fotbalul nostru. Aşa că, discutăm cam degeaba... Ne scăldăm în nişte ape în care, indiferent de ce facem, vine un val care tot ne îneacă. Noi ne învârtim într-o oală din care nu putem ieşi, mai ales că avem şi capacul pus.

 

Da! Nu există nimic în fotbalul românesc. Nu există baze de antrenament, nu există infrastuctură, nu există aparatură, nu există tehnologie, nu avem profesionişti, nu avem specialişti, nu avem specializări în domenii. Mi-ar plăcea şi mie să văd în România la o echipă un preparator tehnic. Aţi auzit voi la vreo echipă de acest post? Nu, pentru că nu există. De aceea am zis că nu se doreşte performanţă.

 

Arătaţi-mi un stadion bun.

 

Nu. Acum, nu. Dar, poate că, peste zece ani, da. Dacă am avea terenuri pe care am pregăti copiii talentaţi, poate în viitor vom juca mai bine. Când am ajuns la Al-Sadd şi am văzut ce stadion şi ce bază de antrenament au, mă gândeam dacă ăştia sunt consideraţi lumea a treia în fotbal, atunci noi în ce lume suntem?!

 

"La finala Cupei n-a venit arbitru străin şi a ieşit un scandal monstru, deşi Balaj nu e un arbitru corupt. El şi Tudor nu sunt corupţi. Fiecare are nebunia lui, dar niciunul nu e corupt." - Cosmin Olăroiu, antrenor Al-Sadd

 

Cu Bucşaru e cel mai uşor de lucrat. Tu însă, ca antrenor sau angajat, nu poţi să ai preferinţe asupra patronului. Nu te obligă nimeni să te duci la un club, dacă nu-ţi convine să lucrezi cu cel care finanţează echipa. Iar, dacă te duci şi apoi plângi, e o lipsă de responsabilitate pentru că ştiai în ce te bagi. Fiecare ştie în ce se bagă. A fost şi cazul lui Dorinel (n.r. Munteanu) şi cazul lui Marius (n.r. - Lăcătuş) şi cazul meu şi cazul lui Bergodi acum. Toţi îl ştim pe Gigi. Când alegi să lucrezi cu el, e o responsabilitate pe care ţi-o asumi.

 

Nu există tiran în vestiar. Ce poate să facă un jucător? Să ia el decizie? Poate Rădoi lua decizii? Nu. Rădoi sau orice alt jucător care poartă banderola poate informa, în calitate de căpitan, dacă s-a încălcat Regulamentul de Ordine Interioară, dar nu poate lua decizii. Şi, în general, căpitanii de echipă îşi apără colegii. Oricum, lipsa lui Rădoi în vestiarul Stelei se simte! Şi când a fost accidentat s-a simţit lipsa lui. E foarte respectat de jucători datorită modului în care se pregăteşte, a felului în care joacă şi a dăruirii de care dă dovadă pe teren.

 

Dar ce trebuia să fac? Să merg încet? Sincer, nu m-am grăbit.

 

În vederi am fost. Mă vedeau toţi, că, vorba aia, sunt destul de mare...

 

Nu puteam să zic nu naţionalei, pentru că era prea urât faţă de români. Pe de altă parte, nu mă încânta ideea de a fi selecţioner.

 

Cum să nu? Şi mâine pot să antrenez în România. Nu se pune problema că nu voi mai antrena aici sau că nu vreau aşa ceva. Dar, dacă am posibilitatea de a rămâne afară şi am şi un salariu bun, atunci prima mea opţiune va fi să rămân afară. Vin în România în momentul în care echipa care mă doreşte are toate premisele de a face performanţă.

 

1 - Tehnicienii români Cota lor e în creştere în zona Golfului Persic. Zilnic, mă sună cineva de acolo şi îmi cere să-i recomand un antrenor român sau să renunţ la contractul meu cu Al-Sadd şi să merg la altă echipă.

 

2 - Unirea Urziceni A câştigat campionatul, fiindcă a fost o echipă şi a profitat şi de parcursul slab al celorlalte echipe, mă refer la Steaua şi la Dinamo. E bine că există astfel de exemple, când o echipă mică reuşeşte o performanţă mare. Înseamnă că şi alţii vor urma acest exemplu pentru a-l repeta.

 

3 - Barcelona şi Real Madrid Pot face împrumuturi de 400 de milioane de euro pentru achiziţii. De ce? Pentru că au încheiat contracte prin care au vândut pe sume uriaşe drepturile de televizare pentru meciurile lor în Liga Campionilor. E foarte puţin probabil ca Barca şi Real să nu se califice în Ligă. Aşa că, an de an, iau 50 de milioane din drepturile de televizare şi plătesc ratele către bancă. Iar, dacă nu se califică în Ligă, vând o vedetă. Asta e politica echipelor mari. Dar, pentru asta au management, au idee cum se face fotbalul. Cu părere de rău, noi nu avem aşa ceva.

 

"Eu sunt convins că Dan Petrescu, dacă nu câştiga campionatul, pleca la Al-Ahli în Arabia Saudită" - Cosmin Olăroiu, antrenor Al-Sadd

Adevărul