Liga germană de fotbal (DFL) nu intenţionează să-şi lanseze propriul canal de televiziune, cum au propus cluburile din prima divizie, pentru a-şi creşte reţetele care le revin din vânzarea drepturilor TV, a anunţat miercuri preşedintele DFL, Reinhard Rauball.
"Pentru moment, acest lucru nu se află pe ordinea de zi", a declarat Rauball în cadrul adunării generale anuale a DFL de la Berlin.
La începutul săptămânii, conducătorii cluburilor, între care cei ai lui Wolfsbrug, au anunţat că ar trebui ca DFL să devină difuzor, pentru a nu mai depinde de canalul de televiziune cu plată Sky Deutschland, filială a grupului Newscorp al magnatului media Rupert Murdoch, care se confruntă cu grave dificultăţi financiare.
Rauball a prevenit chiar că cluburile ar trebui să se aştepte la scăderea reţetelor obţinute din cedarea drepturilor TV începând din 2013, când expiră contractul actual cu Sky.
"Va fi dificil să ne aşteptăm la un nivel record al contractului actual. Trebuie să fim conştienţi de condiţiile economice din Germania şi din sectorul media", a reamintit preşedintele DFL.
Cluburile din prima divizie germană îşi împart 200 miloane de euro pe an, sumă pe care conducătorii, mai ales cei de la Bayern Munchen, o consideră insuficientă în comparaţie cu alte campionate europene.
Preşedintele lui Bayern, Karl-Heinz Rummenigge, s-a declarat
"foarte îngrijorat" de situaţie, estimând că vânzarea drepturilor TV ar trebui să permită DFL să primească cel puţin 800 milioane euro pe an.