Nu numai noi, romanii lui, dar toată Europa fotbalului, parem conectati la aceleasi fire nevazute ale unor aparate de la care asteptam mai mult decat revenirea in iarba a unui jucator de fotbal. Vrem ca un profesionist cu crampoane sa redevina doar atat - un om normal, care sa vorbeasca, sa mearga, sa se bucure de unica viata ce ne e data.
Drama lui Mihaita Nesu a facut inconjurul lumii de marti incoace. Un kamikaze în teren si un delicat dincolo de el, fotbalistul cu harul penelului plateste un pret enorm filozofiei sale despre munca in care s-a angajat, daruirii duse dincolo de limitele fizicului sau deloc impunator. L-a platit, culmea ironiei dureroase!, la un antrenament, dupa ce sfrijitul acesta cu inima de urias iesise invingator in atatea dueluri cu adversari mult mai puternici de la natura, din meciuri la cea mai inalta tensiune, inclusiv sub "tricolor".
Din Olanda unde isi castiga painea in ultima vreme pana in tara in care s-a nascut in familia unui alt celebru om de fotbal, curg gesturile emotionante de incurajare pentru Mihaita. Impresionanti de faptele si vorbele celor din Utrecht si de aiurea, nu trebuie sa trecem usor peste modul in care a tinut Vlad Munteanu sa marcheze momentul primului gol al parafarii calificarii dinamovistilor in finala Cupei. Tricoul cu numele lui Nesu aratat joi in Groapa a fost semnul de normalitate in relatiile dintre rivale de traditie, intre dinamovisti si stelisti. Un gest exemplar (si) pentru ca a fost facut in curtea clubului cu un conducator care si-a facut publica mahnirea pana la lacrimi din clipele in care "dusmanii de moarte", de la celalalt club, castigau cel mai pretios trofeu din fotbalul romanesc.
Cand va reveni la viata normala - asa cum ii doreste toata suflarea fotbalului! - Mihaita, fost la Steaua, va avea de pictat mai intai portretul lui Vladut, de la Dinamo.
George PLAURIAN
RomanianSoccer.ro