Superfinala udata cu sampanie si lacrimi

De mult nu am mai avut parte de o asemenea finală de Cupă! De regulă protagoniste sezon după sezon, Steaua şi Dinamo s-au bătut acum să mai spele din ruşinea ultimei stagiuni şi să scape de calvarul tururilor preliminare din Europa League. S-a jucat, cum s-ar spune, cu funia în casa spânzuratului, ceea ce a declanşat un interes prea rar întâlnit în fotbalul nostru. Şi, cum la butoanele evenimentului s-a găsit trustul media care ştie să facă bici (citeşte show) din nimic, a ieşit un spectacol pe cinste, pe care spectatorii şi mai ales telespectatorii nu-l vor uita curând.

Meciul de la Braşov a avut de toate. Nici vorbă de joc la aşteptare, s-a pus osul la treabă fără frică de cartonaşe (care au rămas în buzunarul arbitrului şi când nu era cazul) din primul şi până în ultimul minut, în prelungirile marcate de o fază de penalty. Suspans pe teren, isterie pe margine, scene de nebunie în tribune, ceva încăierări prin oraşul-gazdă, fără a se ajunge însă la acel "măcel" anticipat de Oracolul de la Bălceşti. A învins Steaua, care merge în play-off european chiar şi fără antrenorul ce i-a salvat finalul de stagiune, Olăroiu alegând să plece cu mintea omului de afaceri ( cum să dea vrăbioiul din mână pe cioara de pe gardul care se tot prăbuşeşte ?). Dar mare câştigător a fost Fotbalul, ce a avut parte de o Superfinală la cota zăpezilor de altădată, pe vremea cărora spectacolul era garantat şi se băteau recorduri de audienţă.

Aşa a fost şi acum, un show în iarbă, plus jocul de lumini şi laser pe măsura secolului XXI. Doi jucători au dat, cu deosebire, frumuseţe eternului derby, execuţiile lui Dică şi Torje putând sta la fel de onorabil pe orice generic. Însă aşa-i în Cupă, ca şi în viaţă - învingătorul ia totul. În vreme ce Nicolae a udat Superfinala cu şampanie, Gabriel a stropit-o cu lacrimi. Doar preţuirea iubitorului de fotbal, de spectacol adevărat, poate fi egală. şi meritată.