Messiada

Alex Ferguson a rezistat tuturor furtunilor şi schimbărilor din fotbal. E de un sfert de veac pe banca tehnică a celui mai bogat club din întreaga lume a sportului. A ajuns Sir în insula lui pentru că ar şti totul despre fotbal. Dar a primit acum, în anul în care devine septuagenar, cea mai severă lecţie de la puştiul care începea să meargă la şcoală când  el (pardon, Domnia Sa) dădea prima lovitură ca antrenor.

Guardioala l-a lăsat să spere pe Sir Alex într-un singur moment al celei mai aşteptate finale din lunga istorie a fotbalului, atunci când buldozerul Rooney puncta după unica fază de fotbal rapid şi frumos izbutită pe Wembley, în seară de sfârşit de mai, de către United (şi aceea,însă, umbrită de o poziţie de ofsaid). În rest, venerabilului tehnician i-a rămas să mai izbucnească pe margine din vreme în vreme, gata-gata să înghită guma de mestecat, mai degrabă de ochii lumii. Fiindcă ştia bine că venise cu Manchester la finală precum ciobanul cu mielul la tăiere în preajma Paştelui, aşa cum a arătat-o după golul al treilea al Barcelonei prin ţintuirea pe bancă, încercând să suporte cât mai demn umilinţa, deşi tremurul mîinilor îi trăda marele chin. 

Britanicii trebuie să fi înţeles sâmbătă că au de reinventat jocul cu care au înnobilat lumea modernă dacă vor să mai fie vreodată number one. Campioana lor (englezi, scoţieni, galezi şi nord-irlandezi laolaltă) a arătat calitate pentru sport, dar accentul pe viteză şi forţă îi prezintă făcuţi pentru un alt joc, născut tot în Insulă: pentru rugby-football. În cel mai iubit dintre sporturi e nevoie şi de glezne fine pentru a-i da adevăratul farmec. E nevoie de tiki-taka, de Barça, de Guardiola şi de apariţia unui fenomen care să reaprindă scânteia bucuriei pure a jocului.

Fenomenul s-a produs sub numele de Messi. Nu-i spaniol, dar are acelaşi sânge fierbinte cu al campionilor mondiali. E urmaşul lui Diego, fără avea însă nevoie de mână sau de alte trucuri nepermise pentru izbândă. Pare venit din altă lume pentru a împlini opera de salvare a fotbalului-spectacol. Iar Messiada a adus triumful catalanilor. Un triumf împărtăşit de toţi aceia care, sătui de isteria luptelor de gladiatori moderni pentru glorie cu orice preţ şi bani cu lopata, mai pot trăi farmecul jocului transformat în artă. Aşa cum îl trăieşte însuşi argentinianul-minune, bucurându-se ca un copil. Dar ce este mai frumos şi mai pur pe lumea asta decât un zâmbet de copil ?

Gracias, Barca, Gurdiola y Messi!