Sancţiunea cu care UEFA ameninţă Timişoara nu poate face pe nimeni cu ceva urmă de bună credinţă să sară în sus de bucurie. Cum-necum, Zicu şi ai săi au câştigat pe teren dreptul de a juca în Europa, neavând nici o treabă, deci vreo vină, în povestea cu licenţierea. Culpa, dacă există, e în altă parte!
Semnale că s-ar putea ajunge aici au fost trase mai de mult. Dar tocmai persoana care ar fi trebuit să le perceapă ca atare, să tacă şi să facă astfel încât să preîntâmpine situaţia, a preferat să sară ca arsă, înjurând ca la uşa cortului (de unde zic unii că ar proveni) în stânga şi-n dreapta. În loc să-şi managerieze afacerea astfel încât trupa numeroasă şi stafful său priceput să ajungă la titlul visat pe Bega, individul a preferat să facă pe vocalul şi atotcunoscătorul în intervenţii telefonice la orice post de televiziune care l-a băgat în seamă. Iar acum, când pericolul a devenit iminent, tot el a găsit vinovatul - bineînţeles că nu în propria ogradă, ci în aceea a federaţiei.
Poate că a greşit chiar federalul arătat cu degetul unsuros. Dar de aici şi până a-l eticheta drept "dobitoc" pe un om angajat tocmai pentru a-şi spune părerea, pe bază de documente, e o cale prea lungă ! Mârlănia ţaţei care se visează mare patron în fotbal a depăşit orice limită. Nu a învăţat nimic din problemele pe care le-a avut cu justiţia, tipul chiar pare să creadă că i se permite orice, că deţine, doar el, adevărul absolut.
Nu merită să-i amintim numele. Ştie toată lumea cine a tot înteţit jarul scandalului, scânteia bădărăniei în fotbalul nostru. A rămas de aflat numai cât, până când vor mai fi tolerate asemenea personaje !
George PLAURIAN
RomanianSoccer.ro