Are 33 de ani, dar aripa celebrității nu l-a atins până acum. Joacă de-o viață, fără a prinde vreun contract ca lumea, CV-ul său mărginindu-se la Morenii natali, la Iași, Petrolul și-n "orașul de la Dunăre/ ce drag îmi e/ce drag îmi e!"(refren cândva mult mai cunoscut decât eroul nostru însuși). Nu l-a făcut faimos glezna fină, ci mai degrabă gestul uluitor de a cere reducerea propriului salariu pe vreme de criză. Nici măcar nu-i purtător de nume celebru prin sportul nostru, doar un tiz din rugby fiind cândva o autentică mare vedetă.
Și totuși, (abia) acum, când merge spre a 34-a primăvară, s-a trezit desemnat cel mai cel dintre fotbaliștii români ai campionatului trecut. Și nu-i cumva alegerea unor suporteri subiectivi, este opțiunea care vine de la forul care taie și spânzură în Europa fotbalului - e vrere de la UEFA!
Au contat și cele șase goluri înscrise de el, dar mai întâi și-ntâi a fost luat în seamă aportul din teren și din vestiar. Pentru că tocmai veteranul echipei-surpriză este cel ce face tot jocul în teren, aducând seriozitate, cumpătare, camaraderie și dincolo de gazon. Modestia sa a devenit astfel un veritabil simbol pentru prima campioană din Galați. Când spui Oțelul, spui Dorinel, Stan și imediat, neapărat,
Gabriel Ioan Paraschiv.
UEFA știe! Și ne dă o lecție despre respectul cuvenit adevăraților eroi ai arenelor, adesea prea puțin prețuiți în țara cancanului atotstăpânitor.
George PLAURIAN
RomanianSoccer.ro