Ce face omul când o ia pe coajă, pierzând chiar la scor de forfait? În mod normal, ține capul plecat, strânge mâna învingătorului și își caută erorile. Dar ce mai e firesc pe plaiuri mioritice?! La 0-3, în loc de explicații pentru golul luat în primele zece minute sau vizavi de gafa propriului jucător coautor în stabilirea rezultatului, un venerabil tehnician alege să-și ironizeze adversarul prin false osanale. Și, fiindcă eternul vinovat la înfrângere trebuie căutat altundeva decât în ograda proprie, apare imediat prima săgeată aruncată către arbitri - să se știe, să se simtă că a început campionatul!
Dacă atitudinea lui "Tati" Hizo este explicabilă (numai în pielea celui mereu terorizat de amenințarea demiterii să nu fii), ironia fiind oricum de preferat vorbelor grele, lingurița de acid azvârlită de patronul său anunță, iarăși, o dispută a cărei suculență ne va face să uităm de rostul și farmecul luptei din iarbă. Pentru că domnul Porumboiu nu-i vreun terchea-berchea ce se trezește vorbind aiurea-n tramvai. Dumnealui chiar nu a trecut prin fotbal precum gâsca prin apă. A dat ceva sportului, așa cum dă de mâncare la mii de oameni și a mai dat artei un fiu cu veleități de Oscar. Ceeea ce înseamnă că vorbele sale sunt ascultate precum acelea ale tribunului care vorbea plebeilor. Or, dacă fostul arbitru internațional ajuns patron de echipă tare arată cu degetul spre purtătorul de fluier sau fanion, așa trebuie să fie!
E de ajuns un gest, o vorbă spre a agita apele încă de la izvor. Nici nu a început bine campionatul și au apărut torțele aruncate în teren și atacurile la arbitraj. Organizatorii nu-și fac treaba, suporterii n-au treabă cu legea și civilizația, oficialii ațâță spiritele. Am uitat cu totul de Fotbal și fair- play, suntem condamnați să avem parte doar de circ fără pâine ? Dați-ne altceva, domnule Porumboiu - dumneavoastră și cei puțini asemenea-, lăsați trăirile de suporter și nu mai ațâțați spiritele oricum încinse de timpuri și vremuri. Redați-ne Jocul ! Până nu e mult prea târziu.
George PLAURIAN
RomanianSoccer.ro