Nu-i dracul așa de negru?

Vă amintiți ce mai zumzet de albine s-a stârnit când ne-am trezit cu naționala în grupa a patra a valorilor fotbalului. Dar acum, că a fost tragerea la sorți pentru Mondialul din 2014, trebuie să recunoaștem că, indiferent de urnă, tot norocul decide - dacă e să te nimerească, te găsește oriunde te-ai afla. Ca și în viață.

    De acord, putea fi mai bine cu Norvegia și Slovenia sau prin grupa Greciei. Dar dacă picam cu Spania și Franța, Germania și Suedia (pușchea pe limbă - America 94, Prunea, brr!), Croația + Serbia, Italia + Danemarca + Cehia?

    Mâna lui Ronaldo sau a lui Ganso și blagoslovenia Fortunei ne-au trimis în "D". E inițiala Dobrinului, a talentului căruia numai vremurile și norocul i-au stat în cale pentru a nu-l bate (și) în palmares pe Hagi. Așa că nu puteam pica prea rău: da, Olanda ne e "nașă", însă nici ea, nici Turcia nu sunt actualmente chiar din categoria acelora înaintea cărora te dai bătut dinainte. Cu ungurii ne putem scoate, că se chinuie mai ceva decât noi în căutarea zăpezilor de altădată, estonienii i-au făcut mari pe cei din Insulele Feroe, iar Andorra abia de se poate lăuda cu trei victorii de când au scos capul prin lume.

    Sigur, din poziția de selecționer, Pițurcă vorbește de o grupă extrem de grea (n-oți fi vrând să țopăie de bucurie, s-a fript el și cu supe mai puțin fierbinți decât cea de portocale, mecanice sau nu!). Din poziția de simplu chibiț, am dreptul să-l contrazic: dracul nu-i chiar așa de negru, Brazilia nu pare atât de departe pentru peste trei ani cum este ea pe hartă și-n realitatea ce ne înconjoară.

    Ceva mă reține însă în eventuala declarație de mulțumire față de soartă. Culmea, la o primă vedere, motivul e dat de niște sclipiri. De golul cu adevărat fabulos (cuvânt demonetizat de entuziasmul prea juvenil ce bântuie presa noastră), de faza cu recuperare, dublă trimitere la plimbare și șut la păianjen - totul și toate petrecute fulgerător, prin gheata aurită a lui Claudiu Niculescu. Același care mai lovise, în același meci de sâmbătă, din lovitură liberă, silind la autogol. Îi știm de mult calitatea, îl prețuim pe acela care demonstrează la Clujul lui Walter (ce o fi stat omul acesta în umbra lui Borcea?) că e ceva putred prin  Groapă de a trebuit să plece de acolo un asemenea fotbalist.

        Dar nu putem uita că Niculescu a împlinit 35 de ani, ceea ce  înseamnă că la "ora braziliană" se va apropia de 40, deci nu vom conta pe dumnealui. Iar tocmai omul acesta a transformat în marfar un Rapid pe care mulți îl vedeau de lux, taxându-l drept marele favorit la garare pe linia campioanei. Posibili ”tricolori”, precum Surdu , Sburlea sau Roman, au părut la Mediaș niște bieți epigoni ai Maestrului, primul luftând în careu ca un ageamiu în curtea școlii, de a tăiat savarina lui Copos și macaroanele noastre, obligîndu-ne să ne întrebăm: cu cine mergem la Mondiale? Până la urmă, norocul (care nu ne-a ocolit, totuși, la tragerea la sorți) și-l face omul, cu mâna lui. Păi tocmai aici e aici – care mână, care picioare, ce jucători, de unde națională mare și tare?