Cinci echipe românești în play-off nu înseamnă ceva de ici, de colea. E drept, e vorba doar de a doua competiție continentală, însă la cum arată acum fotbalul nostru după toate schismele să zicem bogdaproste.
Pentru Vaslui, prezența în acest grup are gust amar de retrogradare, dar Porumboiu arată că poate sta și cu picioarele pe pământ când spune că aici e locul echipei sale. În cazul celor din "Groapă" (unde se arată iar colții - alt război... câinicid!), e un pas înainte, chiar dacă victoria cu ultima dintre garniturile croate ale momentului a fost una chinuită.
Istorie a făcut Mediașul. Să scoți o piesă de top actual din Bundesliga pare ceva halucinant, ca atunci când Germania lua o căruță de goluri pe Giulești, mai ales că performanța vine de la un Gaz ce părea bun numai de un grătar la iarbă verde fără vedetele Eric și Pârvulescu. Nemții (vorba bine așa, la câți venetici s-au pripășit printre ei) au adus cu ei și reclame proprii, ceea ce presupune că meciul de joi s-a văzut acasă la tata Franz, ceea ce înseamnă că era interes real pe acolo. Numai că ei au venit cu lecția prost învățată, fiind lăsați corigenți la lecția de tactică de către domnul profesor de matematică Pustai. S-au lăsat momiți de schemele mult mai modeștilor lor adversari (cel puțin între statele de plată diferența e de la cer la norișorii de deasupra urbei din apropierea Cibinului). S-au jucat cu ocaziile, de parcă se găseau la vreo miuță taman bună pentru exersat. Și până la urmă, după prelungiri și loviturile care au mai făcut români fericiți, Gazul a ars Mainzul, uimind o întreagă Europă, care și așa frige rău – din motive mai profunde decât goana după bășică.
În sporturile astea în care nu ești singur în arenă, orice izbândă aparține, de fapt și de drept, Echipei. Dar eroi pot apărea oricând. Așa cum un anume Duckadam a venit de niciunde - în ochii lumii bune a vremii - pentru a intra în Cartea Recordurilor la Sevilla anilor 80, acum a fost rândul lui Răzvan Pleșca. Cu doar trei cluburi în CV la 29 de ani, fotbalistul acesta fără statut de vedetă a făcut senzație în poartă 90 de minute, și încă 30. Apoi i-a lăsat pe nemți să spere alegând să plonjeze în colțul drept la primele trei lovituri, schimbând opțiunea atunci când și executantul a făcut-o. Prima minge parată! Și a gândit perfect mutarea decisivă, aruncându-se iar în dreapta, prin cea mai formidabilă arcuire din viața lui, una demnă de intrare imediată în orice manual, chiar la capitolul unde se vorbește despre lovituri care nu se apară, ci se ratează.
Cine-i Pleșca? De joi, eroul unei calificări care nu-i totuși doar o pleașcă picată peste Mediaș.
George PLAURIAN