O mână de microbişti îşi cânta bucuria în miez de noapte, joi spre vineri, fredonând o veche melodie - "Opriţi timpul / În seara asta minunată...". Aveau de ce băieţii necunoscuţi?
Aveau cumva, cu toate că Dinamo s-a lăsat bătută doar de propriile ratări şi de arbitraj, iar Gazul a ţinut numai până la 1-1. Însă câinii pot muşca un retur de 1-0, chiar trupa din Mediaş păstrând şanse de calificare, după minunea cu nemţii fiindu-le mai la îndemâna alta cu vorbitori de aceeaşi limbă, mai "peltici" decât germanii în aceea a fotbalului.
Nici nu mai ştiu de când nu am mai avut o zi europeană cu cinci reprezentante care, toate!, dau goluri, acasă şi afară, 9 fiind la activ, numai 5 la pasiv. O zi, o seară cu trei victorii româneşti.
Rapidul a luat viteză şi a făcut legea pe terenul din Polonia. Au fost şi sclipiri ale lui Dani Coman, dar superioritate exprimării echipei lui Răzvan nu poate fi pusă la îndoială. Victoria tacticii.
Vasluiul l-a uimit pe însuşi Adrian Porumboiu, marele latifundiar care nu se aştepta la aşa recoltă şi-n fotbal, în condiţiile în care Hizo îşi striga durerea absenţei marilor vedete Adailton şi Wesley, a multor altor titulari. Nişte tinerii au crezut în şansa lor şi au izbutit Victoria autodepăşirii.
Show-ul a fost însă la Cluj. Oraşul unei mari rivalităţi locale, însemnată chiar cu sânge, a adus acum a Ghencea în clipe de glorie. S-a jucat cu casa închisă, atmosfera a părut de vis şi steliştii ar putea prelua din imnul giuleştenilor - "suntem peste tot acasă" (au fost şi la Ploieşti, urmând tocmai de aceea să mai joace o dată, în calitate de gazde, pe stadionul Astrei, unde a fost bătaie pe bilete la meciul cu U Cluj). Şi-a pus mâna pe fruntea lui Levy şi Doamna Fortuna, bulgarii din jurul lui Zicu jucându-se de-a ocaziile. Dar oricum Galamaz, Tănase, Tatu et comp ne-au făcut să ne reamintim de echipa viteziştilor de odinioară. A fost prima dată când visul de "Tiki-taka, Barcelona" nu a mai apărut aşa nebun. Pentru că Steaua a jucat un fotbal deschis, reuşind Victoria spectacolului.
Şi să nu uităm că în ziua asta, dacă nu minunată, măcar frumoasă, Academia Hagi a bătut şi puştii Realului Madrid, aducând trofeul Regelui şi picurând alţi stropi de încredere peste resemnarea în mediocritate a fotbalului nostru.
George PLAURIAN