Cum să-ți mai ardă de discuții despre Mioveni sau Chiajna după ce te-ai desfătat, din păcate doar în fața televizorului, cu regalul sportiv al Sudului? Rugbyul jucat în josul Ecuatorului pare cu adevărat adus de vreo navă de pe altă planetă, nici un alt sport cu care ne îndeletnicim pe acest pământ neputând aduna atâta bărbăție, asemenea încleștare, forță brută și inteligență laolaltă, sânge și plăcere, instinct și știință.
Spectacolul unic începe mult înainte de prima grămadă. Îl declanșează spectatorii în goană după bilete, umplând apoi toate localurile și străzile orașului-gazdă. Tot ei îl continuă când dau drumul la cântec în tribune. Iar la momentul intonării imnurilor, pielea ți se face de găină și dacă privești la un ecran, peste țări și mări: zeci de mii de oameni nu se jenează să cânte, cât îi țin puterile, pentru țara lor. Camerele insistă pe cei din iarbă. Sud-africanii sunt, absolut toți, numai voce și patos - un cor superb, în alb și negru, cum nici nu era de închipuit înainte de Mandela. Neo-zeelandezii își fac apoi numărul, celebrul haka, preluat din tradiția băștinașilor maori. Spectacol total înainte de sport total, cum numai rugbyul jucat în sudul planetei poate naște.
Așa a fost și sâmbătă asta, cam la ora la care Oțelul avea treabă cu Brașovul, iar dacă nu mulți au lăsat fotbalul pentru rugby să fie sănătoși microbiștii, ei n-au avut de pierdut decât un spectacol magnific. All Blacks au pornit în iureș, fiind la o palmă de eseu în a 50-a secundă. Dar campioana mondială, care trebuie să-și apere titlul peste trei săptămâni, s-a desprins la un neașteptat 15-0 în 33 de minute, toate fiind puncte din lovituri de picior (4 penalități plus un drop). Băieții cu haka au marcat un eseu, 15-5 la pauză, și încă unul – anulat însă după apelul la arbitraj video, un namibian văzând pasa înainte trimisă jucătorului care a culcat balonul în terenul de țintă. Apropo, rugbyul doar deschide drumul, o să pătrundă și-n fotbal sistemul ăsta, să se termine cu veșnicele scandaluri pe seama arbitrilor.
Furia neo-zeelandeză părea că va duce la întoarcerea rezultatului, dar destulele acțiuni purtate până în apropierea butului advers s-au izbit de o rezistență de-a dreptul eroică. Or, pentru a face sportul ăsta, cel jucat în emisfera sudică, trebuie să ai spirit de erou.
După ce mi-am clătit ochii și bucurat sufletul cu asemenea show, am simțit o strângere de inimă gândindu-mă cum se duc rugbyștii crescuți pe maidanele de la noi și în mijlocul dezinteresului general la Cupa Mondială, care se ține curând la Antipozi. Cum să se ducă decât simțindu-se precum godacul înainte de Ignat, că nu e nici o legătură între ce am văzut sâmbătă la televizor și ceea ce se joacă pe plaiuri mioritice.
George PLAURIAN