Un papagal din aceia mititei, un peruș, tot repetă ce a apucat să înregistreze pe urma lui de scoarță - "băiatu' lu' mama", de pildă. Asemenea producătorului de zgomot prea mare pentru un trup atât de mic, o cititoare de prompter și-a exasperat eventualul auditoriu reluînd la infinit propoziția introductivă a știrii care trebuia să fie neapărat una șoc: România a încheiat în genunchi...
În primul rând, nu țara a încheiat o campanie de calificare, ea este de mult pusă la pământ de "priceperea" guvernanților și de blazarea guvernaților, preocupați mai degrabă să vadă cum mai stă vecinul cu capra. A, dacă e vorba de o echipă, fie una reprezentativă, mai venim de acasă, respectând limba noastră cea mutilată de barbarisme, și putem completa că naționala de ping-pong a încheiat pe masă, jucând finală continentală, iar aceea de gimnastică a fost cam sub aparate, ratând podiumul cu care ne obișnuisem de la Nadia încoace.
Apoi, chiar să fi fost Mutu și compania în poziția obișnuită în fața icoanelor sau a celor cu mâna întinsă la colț de stradă? Din câte ne amintim, meciul de fotbal din Albania s-a terminat la egalitate. Sigur, am fi vrut o victorie, să ne mai înseninăm chipurile de microbiști după o campanie nereușită, dar înainte de a judeca rezultatul prin prisma palmaresului și mânați de dorințe firești ar fi bine să ne uităm puțin prin "curțile" celor două loturi care s-au confruntat deunăzi. Uitați-vă, dacă sunteți amabili, și veți vedea că nici albanezii nu mai sunt ce-au fost, adică o ciucă a bătăilor, ba unii dintre ei chiar joacă la echipe cu firmă, în vreme ce românașii noștri, câți mai sunt pe afară, lustruiesc mai degrabă băncile de rezerve.
Insatisfacția noii ratări este generală. Ea nu este însă consecința ultimelor rezultate și nu poate fi pusă în cârca lui Pițurcă. De exemplu, e vinovat selecționerul revenit de câteva luni că doi dintre fotbaliștii abia lăudați - Sânmărtean și Mățel (observați diferența de generații ) - au avut probleme fizice? Nemulțumiți de prelungirea numărului de turnee finale fără români trebuie să judecăm cu picioarele în apă rece, să privim per ansamblu și să acceptăm ideea profundei schimbări a fotbalului mondial. Galonata echipă a Franței se califică fără pic de glorie, măcinată de conflicte interne și ajutată de arbitrii, iar anonimii din Estonia reușesc o minune din categoria aceea pe care unii dintre noi a așteptau de la Luxemburg!
Este doar un îndemn la realism, nicidecum la resemnare. De la un fotbal care se joacă însă mai mult la comisii, în tribunale sau prin paginile tabloidelor ce pretenții putem avea? Zice o vorbă: cum e turcul, și pistolul. Ceea ce ar putea însemna, într-o traducere foarte liberă, că înainte de a-l împușca pe Mutu trebuie să mai găsim unul (doar unul?) ca el.
George PLAURIAN