E tot mai clar, la noi nu se prea mai joacă fotbal. Se joacă... circ.
Se începe pe sticlă și prin gazete. Declarațiile belicose curg cam înaintea fiecărei partide care înseamnă ceva pentru unii sau alții.
Se continuă pe teren. Simulări, altoieli, antrenorii în criză, tribune dezlănțuite contra "dușmanilor".
Se încheie tot pe sticlă și la gazete. Cuvinte grele aruncate la cald sau la rece. Hoții de arbitrii, securiștii, invocări de DNA, jurăminte pe mamă și pe copii (de ar avea vreme Ăl de Sus să asculte toate jurămintele strâmbe, s-ar rezolva mai rapid grava problemă demografică a lumii).
Așa a fost, altfel nici că se putea!, și cu etapa 11. Derbyul bucureștean nu s-a prea soldat cu nimic pentru fotbal. S-a lăsat doar cu pumni, picioare, dește-n ochi, galben și roșu, accidentări, suspendări. Minunea s-a produs doar pentru organizatori: mulțimea de spectatori nu a stricat nimic la stadion!
Alt meci important, alt război purtat în teren și mai ales în afara gazonului, s-a consumat la 60 de kilometri de Capitală. Patronul Vasluiului s-a dezlănțuit împotriva arbitrului, dar și-a vărsat nervii, cu adâncă mânie capitalistă, și pe omologul de la Astra. Nu că acesta-i mai barosan (ș-are oi mai multe/mândre și cornute), ci din cauză c-a fost securist, ceea ce l-a influențat teribil pe plăieșul pur Cerniauskas, de a scăpat printre picioare mingea trimisă la întâmplare de un copil nenăscut în anul schimbării din decembrie 1989!?!
O ieșire care demonstrează, o dată în plus, că fotbalul nu mai e doar un joc, o dispută sportivă, între cele două echipe din iarbă. Cartonașele roșii arătate pe Arena Națională sunt prea puține pentru ceea ce s-ar cuveni unui campionat pe care nici ploaia de la Dumnezeu pare că nu mai poate să-l spele și să-l lepede de toate păcatele.
George PLAURIAN