Nu am plâns pe umărul lui Dorinel fiindcă asta-i treaba, doar vreun naiv total străin de ale fotbalului putea gândi la calificarea Oțelului în primăvara europeană. Echipă de cărători de piane, dar fără degete iscusite care să mângăie clapele, trupa de la Dunăre a învins valurile sărăciei și a săvârșit minunea când a smuls coroana campionatului de pe creștete mult mai sulemenite. Europa mare e prea tare pentru Paraschiv et comp, păcatul și regretul fiind fiind contul zero în materie de puncte (ne)strânse în această toamnă trecătoare pe la masa bogaților.
Râdeți de Oțelul, steliști, rapidiști, dinamoviști și toți ceilalți geloși pe isprava gălățenilor din ediția anterioară? Păi ce mai ziceți atunci de eliminarea Șahtiorului, neputincios în fața portughezilor din zona celebrului vin de Porto? Căruța de bani de care dispune nu i-a fost de folos nici măcar rutinatului Mircea Lucescu, fișicurile fără număr-fără număr neaducând automat fericirea când până și un veteran ca Raț se trezește s-o strecoare în proprie poartă. Valoarea se vede, până la urmă, în iarbă, mai ales dacă-i de San Siro, iar Milan și Barsa încing de-un fotbal adevărat, încântător!
Însă am lăsa pe moment jocul de nobili practicat de orișicare, fiindcă o gazetă și-a sacrificat prima pagină dedicată de regulă fotbalului (mai ales culiselor acestuia, că ele se vând) pentru a incita prin rescrierea istoriei descoperirii Nadiei. Cum pe site găsești tot ce-i proaspăt, nici nu știam că foaia a ajuns să coste aproape cât două pâini muncitorești, cumpărând-o după destul timp deoarece se anunțase că numai în ediția tipărită vom afla o poveste incredibilă.
Cică se face dreptate adevăratului descoperitor al talentului unic, care nu ar fi vestitul Bela, ci un uitat antrenor pe nume Marcel Duncan. Am răsfoit paginile, cea de față și încă trei ale ziarului, fără a putea afla unde-i bomba promisă. Tot demersul jurnaliștilor amatori de senzații tari s-a redus finalmente la o demonstrație despre nedreptățile săvârșite de tovarăși, înfierați cu mânie de mass-medie neocapitalistă, asupra unui domn specializat în gimnastică. Omul a purces, în urmă cu decenii, la una dintre acțiunile de selecție care se tot făceau în acea vreme și a luat în grupa sa vreo treizeci de fete de grădiniță din Onești, între care și Nadia. A trecut, cu toate, la tumbe și tot ce mai înseamnă inițiere, sădindu-le fiorul plăcerii de a face sport. Dar povestea nu a durat decât un an, un an ș-un pic, drumul spre marea performanță pornind cu adevărat o dată cu sosirea soților Karolyi în orașul care pe atunci se numea, parcă, Gheorghiu-Dej.
Readucerea în atenție a numelor care au făcut ceva în sport este de toată laudă. Încercarea de a răstălmăci adevărul - pe principiul "hai să ne băgăm în seamă" - rămâne însă o intreprindere demnă de a fi tratată doar cu un surâs înțelegător față de criza presei scrise, înnebunită să detoneze bombe, care scot în cele din urmă câte un fâs.
În fond, pe Nadia a descoperit-o Mama Natură, care a dotat-o cu cea mai înaltă calitate pentru sport în general, alegerea gimnasticii fiind și un rod al hazardului (primarul urbei din anii‚ 60 putea foarte bine să fi decis înființarea unui centru pentru altă disciplină). Cine a inventat-o pe Nadia? Păi cine altcineva dacă nu... mama ei, Ștefania Comăneci ?
George PLAURIAN