Băi, băi, băi - ca între prieteni, domnișoare, domni și doamne, vă declar tuturor cinstit că m-a uns la inima de microbist, vechi și statornic, ce a fost în seara de Moș Nicolae. Și stați așa (și nu mânați), nu mă bănuiți de vreun ditamai cadoul găsit în cizmă, de ceva afecțiune stelistă sau, pușchea pe limbă!, becaliană când scriu ce zic: nu contează cine a bătut, important e... trandafirul îmbobocit în prag de ninsori, peste un campionat care ține trează atenția aproape numai prin ceea ce debitează bacii turmelor ținute de regulă la distanță de pășunile bogate ale continentului cel bătrân.
În sfârșit, a fost spectacol într-un Dinamo-Steaua, cum nu am mai avut parte de multă vreme. Unul în iarbă și nu în tribunele arzând la propriu, cu luptă cinstită și suspans incredibil mai ales pentru cei ce-l socoteau, la doar câteva ore înainte de primul fluier, "un nou Gouardiola" pe Ciobi și abia un ucenic, hai calfă, pe Iliuță al lui Stan. Dar ulcica mică , plină până ieri de lichidul incolor al pretențiilor de tiki-taka, a sfărâmat carul mare al șefului ierarhic din Liga 1, care începuse derbyul în pas săltat, părând să adeverească galopul de voie anticipat de majoritatea apropiaților campionatului.
Lovitură de osândă vârâtă cu noroc de sărbătoritul Niculae a fost însă precum bumerangul pentru câinii fără stăpân (cel pripășit prin Miami). Cu sabia Războinicului luminii deasupra capetelor deja căzute la 0-1, steliștii au replicat uluitor de rapid, prin sclipirea unui fost deschizător de listă neagră, același Raul al nostru care băgase frica și-n Raul al lumii. Același Rusescu avea să mai lovească o dată, pivotând la șut în stil de killer fotbalistic din rasă pură, devenind din două meciuri și trei goluri produs de export (o să vedeți!), după ce abia era dat ca victimă sigură a mâniei ciobănești.
O dată rezultatul întors, s-a jucat în draci. Marius Niculae a zguduit bara după ce o făcuse și Tănase. Liderul a forțat egalarea, dar a sfârșit cu o lovitură primită în moalele capului de la rezerva de lux oltenesc, Mihai al lui Costea și al Cruduței. Da, frații cei scumpi au stat pe bancă și aici e unul din meritele lui Ilie Stan: a jucat cu Rusescu și Nikolic în față, nu după vrerea ce-a vroit patronul său, cei doi au fost excelenți - ceea ce înseamnă că riscul asumat a meritat, iar el însuși este antrenor, chiar dacă mai are până sa ajungă vreun nou Guardiola.
Steaua de luni, cu imaginea-simbol a prea răsfățatului solist Tănase acceptând să care pianul mai ceva decât Bourceanu, a fost o revelație. Dinamo de luni s-a trezit cu stadionul în cap (nu-i priește, e clar!, în propria Groapă, refuzul de a juca pe Arena Națională fiind astfel și mai straniu) și rămâne cu oarecarea satisfacție de a fi contribuit la reușita derbyului. Un derby cum să tot fie, că tot i se zice etern.
George PLAURIAN